Definitie Rost - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Rost, rosturi, substantiv neutru
1. Sens, inteles, talc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atributie, rol, misiune, sarcina.
2. Mod de a-si intocmi viata; stare, situatie sociala, materiala, familiala; prin extensiune gospodarie. ♢ Expresie A (nu) sti rostul cuiva = a (nu) sti unde se afla si cum isi organizeaza cineva viata.
A fi rost de ceva = a intrevedea posibilitatea de a gasi ceva.
A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obtinut, de realizat).
3. Mod, fel de organizare a unei activitati; ordine dupa care se desfasoara o actiune; plan de desfasurare, de executare a ceva. ♢ Expresie A nu-si afla rostul = a nu-si gasi locul, a nu-si gasi astampar.
A-si pierde rostul = a-si pierde cumpatul.
A fi in rostul lui = a fi acolo unde ii este locul, unde se cuvine sa fie. ♦ Ordine stabila, stare de lucruri; randuiala.
4. Spatiu in forma de unghi, format la razboiul de tesut intre firele de urzeala ridicate de ite si cele ramase jos, prin care se trece suveica cu firul de batatura.
5. Spatiu ingust lasat intre doua constructii alaturate sau intre doua parti ale unei constructii, pentru a permite miscarea lor relativa sub actiunea fortelor interioare sau a variatiilor de temperatura.
Rost de etansare.
Rost de lucru. ♦ Jgheab sapat in lemn, pe care aluneca o ferestruica, o usa, un capac.
6. (Înv.) Gura; (azi livr.) grai, vorbire. ♢ Locutiune adverb Pe de rost = fara un text in fata, din aducere-aminte, din memorie. ♢ Expresie A invata pe de rost = a invata un text pentru a-l putea reda din memorie.
A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. ♦ (Înv. si arh.) Facultatea de a vorbi. – Limba Latina Rostrum.

Varianta definitie 2: Rost substantiv verifica cuvantul: cioc, clont, cuvant, dispozitie, glas, grai, gura, norma, plisc, prescriptie, prevedere, tais, usor, voce, vorba, vorbire.

Varianta definitie 3: Rost substantiv
1. verifica cuvantul: semnificatie.
2. justificare.
3. ratiune, socoteala. (Are si aceasta un -.)
4. socoteala, (invechit si reg.) sart. (Toate au -ul lor.)
5. verifica cuvantul: randuiala.
6. randuiala, (popular) seama, (prin Transilvania) agod. (Știe -ul nuntii.)
7. verifica cuvantul: socoteala.
8. verifica cuvantul: situatie.
9. ordine, organizare, randuiala. (-ul lumii nu se schimba cu pamflete.)
10. verifica cuvantul: menire.
11. verifica cuvantul: scop.

Varianta definitie 4: Rost substantiv neutru, plural rosturi

Varianta definitie 5: Rost -uri n. 1) Destinatie a unui lucru in functie de utilitatea lui; noima; sens. A sti -ul vietii. 2) Baza rationala care justifica existenta unui lucru sau realizarea unei ac-tiuni; sens. ♢ Fara - fara folos; degeaba. A-si avea -ul a) a fi indreptatit; b) a avea o anumita destinatie. N-are - nu face. Ce - are? a) nu are nici o baza rationala; b) la ce foloseste? la ce bun? 3) Situatie in societate. ♢ Om cu - om aranjat in viata; gospodar. A-si face un - in viata a se aranja. A face - de ceva a procura ceva care nu se gaseste usor. 4) Stare de lucruri. ♢ A fi in -ul lui a fi la locul cuvenit. A nu-si afla - a fi cuprins de neastampar. A-si pierde -ul a se pierde cu firea. 5) (la razboiul de tesut) Spatiu (in forma de unghi) format de cele doua plane ale firelor de urzeala, prin care se trece suveica cu batatura. -ul panzei. ♢ Sa creasca -ul mare formula de urare spusa intr-o casa unde se lucreaza la razboiul de tesut. 6) Spatiu ingust, lasat intre doua elemente ale unei constructii sau ale unui sistem tehnic. 7) inv.
Cavitatea dintre maxilarul superior si cel inferior, marginit de buze; gura. ♢ A invata pe de - a insusi un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la - a cere cuiva socoteala pentru cele infaptuite, certan-du-l. /<lat. rostrum

Varianta definitie 6: Rost (rosturi), substantiv neutru –
1. (Înv.) Gura. –
2. (Înv.) Limba, vorbire. –
3. Spatiu lasat intre firele de urzeala prin care trece suveica. –
4. Legatura, articulatie, unire. –
5. Sens, semnificatie, scop, ratiune. –
6. Ordine, regula, norma, rinduiala. –
7. Plan, proiect. –
8. Mod, modalitate, maniera. – Mr. rost.
Limba Latina rŏstrum (Diez, Gramm., I, 20; Puscariu 1476; REW 7386; Șeineanu, Semasiol., 194; Densusianu, GS, II, 315; Weigand, Jb., XII, 95), conform cat., port. rosto, sp. rostro. – Derivat rosta, verb (a navadi); rosti, verb (a pronunta, a se exprima, a zice; a ordona, a rindui; a schimba itele; a prepara); rostui, verb (a netezi, a umple cu material golurile intre caramizi); rostuiala, substantiv feminin (rostuire); rostuitor, substantiv masculin (zidar care rostuieste); rostitor, adjectiv (care rinduieste, aranjeaza). – Conform: rasti.