Servitute
Definitie, sens si explicatie
1Servitute, servituti, substantiv feminin
1. (În evul mediu) Stare de dependenta, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligatie, constrangere.
2. (Jur.) Sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara. – Din limba latina Servitus, -utis.
1. (În evul mediu) Stare de dependenta, de aservire; robie, servitudine. ♦ Obligatie, constrangere.
2. (Jur.) Sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara. – Din limba latina Servitus, -utis.
2Servitute substantiv verifica cuvantul: aservire, atarnare, captivitate, constrangere, datorie, dependenta, forta, iobagie, indatorire, inrobire, obligatie, robie, rumanie, sclavie, sila, silnicie, subjugare, subordonare, supunere, serbie, vecinatate, vecinie, violenta.
3Servitute substantiv feminin, g.-d. art. servitutii; plural servituti
4Servitute -ti f.
Stare a celui aservit. /<lat. servitus, -utis
Stare a celui aservit. /<lat. servitus, -utis
5Servitute substantiv feminin
1. Stare de dependenta, de servire; servitudine; robie. ♦ Obligatie, constrangere.
2. (Jur.) Sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara. [< limba latina servitus].
1. Stare de dependenta, de servire; servitudine; robie. ♦ Obligatie, constrangere.
2. (Jur.) Sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie, care are ca scop sa serveasca utilitatea publica sau particulara. [< limba latina servitus].
6Servitute substantiv feminin
1. stare de dependenta, de supunere; servitudine. ♢ obligatie, constrangere.
2. (jur.) sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie. (< limba latina servitus)
1. stare de dependenta, de supunere; servitudine. ♢ obligatie, constrangere.
2. (jur.) sarcina care greveaza asupra unui bun imobiliar, izvorand din situatia naturala a bunului sau dintr-o conventie. (< limba latina servitus)