Definitie Singular -ă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: Singular, -Ă, singulari, -e, adjectiv
1. (Gram.; in sintagmele) Numar singular (si substantivat, n.) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintr-o categorie de fiinte, de obiecte etcetera Persoana intai (sau a doua, a treia) singular = persoana gramaticala care indica numarul singular (1).
2. Care apartine sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se refera la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebeste de alti indivizi, de alte fenomene etcetera din aceeasi categorie prin anumite trasaturi distincte, individuale; care iese din comun in raport cu ceilalti indivizi, celelalte fenomene etcetera din aceeasi categorie; care este singur, izolat printre sau fata de indivizii din aceeasi categorie; care ocupa un loc aparte in cadrul aceleiasi categorii; deosebit, aparte, neobisnuit; prin extensiune ciudat, bizar, original. ♢ (Log.) Judecata singulara = judecata al carei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflecta un singur exemplar dintr-o clasa de lucruri, in totalitatea insusirilor lui care il deosebesc de celelalte lucruri din acea clasa; individual. – Din limba latina Singularis, franceza Singulier.

Varianta definitie 2: Singular antonim: plural

Varianta definitie 3: Singular adjectiv , substantiv
1. adjectiv verifica cuvantul: individual.
2. adjectiv , substantiv (GRAM.) (invechit) singuratic, singurit. (Numarul -.)
3. adjectiv verifica cuvantul: aparte.
4. adjectiv verifica cuvantul: neobisnuit.

Varianta definitie 4: Singular adjectiv m., plural singulari; f. singular singulara, plural singulare

Varianta definitie 5: Singular1 n. mai ales art. filoz.
Categorie care reflecta un singur exemplar dintr-o clasa de lucruri. /<lat. singularis, limba franceza: singulier

Varianta definitie 6: Singular2 -a (-i, -e) 1) (despre trasaturi, particularitati) Care tine de un singur exemplar dintr-o clasa de elemente. ♢ Numar - categorie gramaticala care indica o singura persoana sau un singur lucru. 2) (despre fiinte sau despre lucruri) Care are anumite trasaturi distinctive specifice, individuale; unic in felul sau. /<lat. singularis, franceza singulier

Varianta definitie 7: Singular, -Ă adjectiv
1. Care se refera, care priveste pe unul singur. ♢ Numar singular (si substantiv neutru) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintr-o categorie de fiinte, de obiecte etcetera; (log.) judecati singulare = judecati in care predicatul se enunta despre un nume individual.
2. Neobisnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. substantiv neutru Categorie filozofica desemnand ceea ce apartine unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< limba latina singularis].

Varianta definitie 8: Singular, -Ă I. adjectiv, substantiv neutru (categorie gramaticala) care indica un singur exemplar dintr-o categorie de fiinte, de lucruri etcetera II. adjectiv
1. care se refera, care priveste pe unul singur. o (log.) judecati ĕ = judecati in care predicatul se enunta despre un nume individual.
2. deosebit, aparte, neobisnuit, extraordinar; unic.
III. substantiv neutru (filozofie) categorie care desemneaza ceea ce apartine unui obiect sau proces; individual (2). (< limba latina singularis, franceza singulier)