Definitie Spațiu - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: SpaȚiu, spatii, substantiv neutru
1. (Fil.; la singular) Forma obiectiva si universala a existentei materiei, inseparabila de materie, care are aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si exprima ordinea coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma, intinderea lor. ♦ (Matematica) Multime de puncte care prezinta anumite proprietati. ♢ Geometrie in spatiu = ramura a geometriei care studiaza figurile ale caror elemente sunt situate in planuri diferite.
2. Întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh; portiune din atmosfera; intinderea, locul care ne inconjura. ♢ Spatiu aerian = portiune din atmosfera corespunzatoare limitelor teritoriale ale unui stat si in care acesta isi exercita suveranitatea.
Spatiu cosmic = intindere nemarginita situata dincolo de atmosfera pamantului. ♦ Perspectiva vasta, orizont larg.
3. Loc, suprafata, intindere limitata. ♦ Limitele intre care se desfasoara o actiune; cadru. ♦ Lungime luata de-a lungul traiectoriei unui corp mobil.
4. Loc (liber) intre doua obiecte, distanta, interval. ♢ Spatiu verde = suprafata acoperita cu vegetatie in perimetrul unei asezari. ♦ (Tipogr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (prin extensiune) unealta cu care se realizeaza acest interval. ♦ (Muzica) Interval intre liniile unui portativ.
5. Interval de timp, rastimp. – Din limba latina Spatium, franceza Espace.

Varianta definitie 2: SpaȚiu substantiv
1. verifica cuvantul: cuprins.
2. verifica cuvantul: zona.
3. verifica cuvantul: distanta.
4. departare, distanta, interval, (Transilvania) scopot. (Ce - este intre cei doi stalpi?)
5. verifica cuvantul: vazduh.
6. verifica cuvantul: perioada.

Varianta definitie 3: Spatiu substantiv neutru [-tiu pronume -tiu], art. spatiul; plural spatii, art. spatiile (silabe -ti-i-)

Varianta definitie 4: SpaȚiu -i n. 1) Întindere nelimitata care cuprinde toate corpurile ceresti. 2) Întindere a universului cu exceptia atmosferei terestre. ♢ - aerian parte din atmosfera, care se intinde asupra teritoriului unui stat. - locativ suprafata camerelor de locuit. 3) Distanta intre doua puncte sau intre doua obiecte. - intre cuvinte. 4) Durata care separa doua momente. 5) filoz.
Forma fundamentala de existenta a materiei in cadrul careia are loc miscarea acesteia. [Silabe -tiu] /<lat. spatium, limba italiana spazio, franceza espace, limba germana Spatium

Varianta definitie 5: SpaȚiu substantiv neutru
1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent.
2. Întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh.
3. Loc, suprafata, intindere limitata. ♢ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu.
4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ♢ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (prin extensiune) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri.
5. (Matematica) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pronume -tiu, plural -ii. / < limba latina spatium, conform limba germana Spatium, limba italiana spazio].

Varianta definitie 6: SpaȚiu substantiv feminin
1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele.
2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. o - aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; - cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; - maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora.
3. loc, suprafata, intindere limitata. o (mil.) - de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; - mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe.
4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. o - verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ♢ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♢ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (prin extensiune) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri.
5. (matematica) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♢ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< limba latina spatium, dupa franceza espace)

Varianta definitie 7: Spatiu (-ii), substantiv neutru – Întindere cu trei dimensiuni.
Limba Latina spatium (secolul XIX), dublet al lui spas. – Derivat spatia, verb (a rari); spationa, verb (a spatia), din limba germana spationieren (Candrea); spatios, adjectiv (larg, incapator), din franceza spacieux.