Definitie Strungă - Ce inseamna si explicatie

Varianta definitie 1: StrÚngĂ substantiv (popular) spatar, (prin Transilvania, Maram. si Banat) staul. (- la stana.)

Varianta definitie 2: StrÚngĂ substantiv verifica cuvantul: chei, defileu, latunoaie, pas, raritura, stramtoare, strungareata, trecatoare.

Varianta definitie 3: Strunga substantiv feminin, g.-d. art. strungii; plural strungi

Varianta definitie 4: StrÚngĂ -gi f. 1) Loc (la o stana) pe unde trec oile cate una pentru a fi mulse. 2) Trecatoare ingusta in munti; stramtoare. 3) v. StrungĂreaȚĂ. /Cuv. autoht.

Varianta definitie 5: Strunga (-gi), substantiv feminin –
1. Deschizatura de iesire din tarcul oilor, portita prin care poate trece numai o oaie. –
2. Țarc, ocol la oi. –
3. Defileu, chei. –
4. Gaura, deschizatura. –
5. Strungareata. – Mr., megl. strunga.
De la strung, in sensul de „dispozitiv care executa frecare”, fiindca strunga face ca oile sa treaca frecind stilpul portitei sau pe ciobanul care asteapta linga el.
Pentru semantism, conform sp. torno „instrument care face sa treaca obiectele printr-un spatiu inchis”, chiar daca nucleul semantic al sp. este diferit.
Sensul lui strung si strunga este acelasi de „lucru care roade” si este natural, daca ne gindim ca sursa comuna este limba slava (veche) strugati „a razui”, conform struji.
Totusi pentru acest cuvint s-au propus etimoane foarte diferite.
Din a stringe „a inchide” (Miklosich, Slaw.
Elem., 47), dificil fonetic. – Din limba albaneza strungë (Miklosich, Slaw.
Elem. im Magyar, 35) e acelasi lucru, desi limba albaneza, in opinia lui Miklosich, depinde de stragoń ‹ limba latina stringĕre.
Dintr-o radacina indoeurop. *strng- (Jokl, Sb.
Wien, CLXVIII , I, 89; Barič, Albanorum St., I, 105); dintr-o radacina *sru- „a fugi” (Philippide, II, 735); din limba greaca (veche) στενυγά „ingustime” (Diculescu 198) sau *στρόγγα (Draganu, Rominii in veac.
IX-XIV, 60; conform Tamas, Archiv.
Europ.
Centro-Orient, II, 269); dintr-o radacina tracica *struma „curgatoare” (Pascu, I, 191); conform Scriban; din limba latina ruga contaminat cu verifica cuvantul: limba germana stranga (Giuglea, Dacor., II, 340-3).
În general se admite ca este cuvint foarte vechi si ca in rom. s-a raspindit in alte idiomuri balcanice si orientale, conform Tiktin si Candrea, si Rosetti, II,
122. Uz general (ALR, I, 31).
Derivat strungar, substantiv masculin (cioban care mina oile prin strunga); strungareata, substantiv feminin (raritura la dinta; ciubar de muls oile).
Din rom. provin negresit toate formele cu infixul n, ca limba neogreaca: στρούγγα (Meyer, Neugr.
St., II, 79; Murnu, Lehnw., 43), limba albaneza strungë (Meyer 418), ceh., slov., rut. strunga, pol. strąga, mag. ezstrenga (Candrea, Elementele, 401), ven. strunga (Tiktin).
Formele fara infix nazal (bg. straga, limba sarba: straga) pot proveni si ele dintr-o forma anterioara nazalizarii, conform strug fata de strung, sau din limba slava (veche)