Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Titlu

1 * Cuvantul cu diacritice: títlu
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: TITLU, titluri, substantiv neutru 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ♢ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La plural) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♢ Locutiune adverb Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etcetera (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Figurativ Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din limba neogreaca: titlos, limba latina titulus. Conform: (pentru sens) franceza t i t r e.

2 * Cuvantul cu diacritice: títlu
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: TITLU substantiv verifica cuvantul: denumire, nume, numire.

3 * Cuvantul cu diacritice: títlu
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: TITLU substantiv 1. demnitate, rang, (învechit) spiță, stat. (I-a acordat -l de baron.) 2. calitate. (Are -l de inginer.) 3. titru. (- al unui metal prețios.)

4 * Cuvantul cu diacritice: títlu
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: titlu substantiv neutru (silabe -tlu), art. titlul; plural titluri

5 * Cuvantul cu diacritice: títlu -e
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: TITLU¹ -e n. Cantitate de metal nobil dintr-un aliaj. [Silabe ti-tlu] limba latina titlus, sl. titlo, ngr. titlos, limba franceza: titre

6 * Cuvantul cu diacritice: títlu -ri
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: TITLU² -ri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei părți a acesteia, care indică tema tratată. ♢ Cu - de ... cu caracter de ... 2) la plural Traducere a dialogului imprimată sub imaginea unui film vorbit într-o limbă străină. 3) Calificare obținută (într-un domeniu de activitate). - de campion. - științific. 4) Nume calificativ. - de prieten. 5) Denumire onorifică (desemnând o demnitate, un rang sau o funcție înaltă). - de conte. 6) Act juridic al unui drept. - de moștenire. limba latina titlus, sl. titlo, ngr. titlos, limba franceza: titre

7 * Cuvantul cu diacritice: títlu
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: TITLU substantiv neutru 1. Calitate obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (In orânduirea feudală și capitalistă) Demnitate, rang. 2. Cuvânt sau text situat în fruntea unei cărți, a unui capitol etcetera indicând rezumativ materia care se tratează; (prin extensiune) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La plural) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etcetera 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 5. (Figurat) Bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie; titru (2). [< limba latina titulus].

8 * Cuvantul cu diacritice: títlu
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: TITLU substantiv neutru 1. calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. o - de glorie = merit, renume, fală. ♢ demnitate, funcție, rang (nobiliar). 2. cuvânt, text pus în fruntea unei cărți, a unui capitol etcetera indicând rezumativ cuprinsul; (prin extensiune) orice lucrare editată. ♢ partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-au produs. ♢ (plural) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. o cu - de = cu caracter de, ca... 3. capitol în textele de legi, în regulamente etcetera 4. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat. o - de proprietate = act care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; - de valoare = înscris, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanță; - de credit = document consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani; - de participație = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau de a participa la activitatea societății comerciale. 5. (figurativ) justificare, dovadă, drept. 6. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj exprimată în părți la mie; titru (3). ♢ (text.) număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. (< limba neogreaca: titlos, limba latina titulus, după franceza titre)

9 * Cuvantul cu diacritice: títlu -uri
Cuvantul fara diacritice: titlu

Definitie: titlu (-uri), substantiv neutru – Nume, rang; drept; cuvînt sau text din fruntea unei lucrări. – Varianta cuvant invechit titol, titulă, tituluș. Mr. titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), conform limba slava (veche) titlŭ (Cihac, II, 413). Secolul XVII. Tituluș, ptin pronunție mag. din limba latina titulus (Galdi, Dict., 163). – Derivat titula, verb (învechit, a intitula); titrat, adjectiv , din franceza titre; titular, adjectiv , din franceza titulaire; titulatură, substantiv feminin, din limba germana Titulatur; întitula, verb (a numi).