Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Urmă

1 * Cuvantul cu diacritice: úrmă
Cuvantul fara diacritice: urma

Definitie: URMĂ, urme, substantiv feminin 1. Semn concret lăsat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etcetera ♢ Locutiune prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecință a... ♢ Locutiune verb A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări. ♢ Expresie A merge (sau a călca) pe urmele cuiva = a avea calitățile, defectele, apucăturile, comportarea (bună sau rea a) cuiva, a semăna cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai ști, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai ști nimic despre cineva. Nici urmă sau fără urmă (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a găsi) urma (sau urmele) cuiva = a obține unele date cu privire la o persoană pe care o caută. 2. Punct sau stadiu final; sfârșit. ♢ Locutiune adjectiv Din (sau de pe) urmă = a) de la sfârșit, ultim; b) precedent. Din urmă = a) din spate, dindărăt; b) de la locul unde a rămas. ♢ Locutiune adverb În urmă = a) în spate, îndărăt; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urmă = mai târziu, ulterior. (Până) la urmă = la sfârșit de tot. În cele din (sau de pe) urmă = la sfârșitul unui șir, unei succesiuni; în sfârșit. ♦ Locutiune prep. În urma... = a) în spatele, după..., la sfârșitul...; b) drept urmare, datorită... De pe urma... = după moartea cuiva, drept moștenire de la cineva. ♢ Expresie A rămâne în urmă = a se lăsa întrecut de alții pe drum sau în activitate, în muncă. A fi (sau a merge, a rămâne) în urmă = (despre ceas) a merge mai încet, arătând o oră mai mică decât cea oficială. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urmă; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecință, rezultat. 3. (Matematica) Punct în care o dreaptă intersectează o anumită suprafață. ♦ Dreaptă de-a lungul căreia o suprafață intersectează altă suprafață. – Limba Latina orma.

2 * Cuvantul cu diacritice: úrmă
Cuvantul fara diacritice: urma

Definitie: URMĂ substantiv verifica cuvantul: consecință, efect, repercusiune, rezultat, urmare.

3 * Cuvantul cu diacritice: úrmă
Cuvantul fara diacritice: urma

Definitie: URMĂ substantiv 1. (figurativ) pistă. (Se află pe o - falsă.) 2. întipărire, tipar, (figurativ) amprentă. (Picioarele lăsau -e adânci în noroi.) 3. verifica cuvantul: dâră. 4. verifica cuvantul: relicvă. 5. semn. 6. verifica cuvantul: cicatrice. 7. (figurativ) umbră. (Nici o - de tristețe.) 8. verifica cuvantul: sfârșit.

4 * Cuvantul cu diacritice: úrmă
Cuvantul fara diacritice: urma

Definitie: urmă substantiv feminin, g.-d. art. urmei; plural urme

5 * Cuvantul cu diacritice: úrmă -e
Cuvantul fara diacritice: urma

Definitie: URMĂ -e f. 1) Semn lăsat de cineva sau de ceva pe o suprafață oarecare. -e de animal. - de tractor. -a unei lovituri. ♢ A da de - a dispune de informația necesară. A-i da (cuiva) de - (sau a ști de -a cuiva) a găsi locul unde se află cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de - a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A dispărea fără - a pleca fără a lăsa vreun indiciu despre sine. Nici - de... deloc; nici un pic. 2) Fază de la sfârșitul unei acțiuni sau al unui fenomen. ♢ -a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârșit. Ceasul din (sau de pe) - ultimele clipe din viață. La - a) cel de pe urmă; ultimul; b) în încheiere; la sfârșit. La -a -ei (sau -a -elor) în definitiv. În cele din - (sau până la -) în (la) sfârșit. În (sau din) -a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndărătul cuiva (sau a ceva). Pe - mai târziu; ulterior. A rămâne (sau a fi) în - a) a nu se putea ține de alții; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rău decât alții într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] limba latina orma

6 * Cuvantul cu diacritice: úrmă -me
Cuvantul fara diacritice: urma

Definitie: urmă (-me), substantiv feminin – 1. Dîră, semn. – 2. Călcătură. – 3. Vestigiu, amprentă. – 4. Puncte, măsură a piciorului și a încălțămintei. – 5. Loc de obîrșie. – 6. Rezultat, consecință. – În urmă, în spate, apoi; la urmă, la sfîrșit, la sfîrșit de tot; pe urmă, apoi, mai tîrziu. – Mr., megl. urmă. Origine incertă. Coincidența cu limba italiana orma și cu limba albaneza gyurmë arată că-i vorba de un cuvînt vechi. Ar putea fi limba greaca (veche) ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut însemna și „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, II, 721; Schuchardt, ZRPh., XX, 252; conform Pușcariu 1835, și împotrivă Meyer 142). După Diculescu, Elementele, 463, dintr-o formă ionică ỏὐρμή. Altă explicație, care se menționează mai des, din limba greaca (veche) ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, II, 740; REW 6112; Rohlfs, EWUG, 1557; Rosetti, II, 69), este mai greu de admis (conform rezultatele fonetice și semantice semnalate mai inainte față de ven. usmar, verifica cuvantul: franceza osmer, sp. husmear, port. husmar), conform adulmeca. În realitate, toate rezultatele cu r se bazează în mod clar pe sensul de „călcătură vizibilă”, în timp ce der. cu s indică ideea de „miros”, în așa fel încît diferența fonetică ar putea indica desigur o diversitate de origini. Derivat urma, verb (a veni după; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmărelnic (var. urmăretic), adjectiv (se zice despre oile care rămîn în urmă mereu); urmări, verb (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi după; a observa, a fixa, a reclama, a chema în justiție), cu sensurile franceza poursuivre; urmăritor, substantiv masculin (persoană care urmărește); urmaș, substantiv masculin (descendent, progenitură; moștenitor al tronului); urmatic, adjectiv (Oltenia, care e cel mai tînăr dinte frați); următor, adjectiv (care urmează); urmi, verb (a moșteni), cuvant invechit – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), și poate, rut. hurma, hurba „buluc, în grabă”, pol. hurm „turmă” (conform Berneker 378).