Urmă
Definitie, sens si explicatie
1Urmă, urme, substantiv feminin
1. Semn concret lasat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etcetera ♢ Locutiune prep.
Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinta a... ♢ Locutiune verb A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari. ♢ Expresie A merge (sau a calca) pe urmele cuiva = a avea calitatile, defectele, apucaturile, comportarea (buna sau rea a) cuiva, a semana cu cineva (in comportare); a imita pe cineva.
A pierde (sau a nu mai sti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai sti nimic despre cineva.
Nici urma sau fara urma (de) ... = deloc, nici un pic.
A da de (sau a gasi) urma (sau urmele) cuiva = a obtine unele date cu privire la o persoana pe care o cauta.
2. Punct sau stadiu final; sfarsit. ♢ Locutiune adjectiv Din (sau de pe) urma = A) de la sfarsit, ultim; B) precedent.
Din urma = A) din spate, dindarat; B) de la locul unde a ramas. ♢ Locutiune adverb În urma = A) in spate, indarat; B) mai tarziu, apoi; C) mai de mult.
Pe urma = mai tarziu, ulterior. (Pana) la urma = la sfarsit de tot.
În cele din (sau de pe) urma = la sfarsitul unui sir, unei succesiuni; in sfarsit. ♦ Locutiune prep.
În urma... = A) in spatele, dupa..., la sfarsitul...; B) drept urmare, datorita...
De pe urma... = dupa moartea cuiva, drept mostenire de la cineva. ♢ Expresie A ramane in urma = a se lasa intrecut de altii pe drum sau in activitate, in munca.
A fi (sau a merge, a ramane) in urma = (despre ceas) a merge mai incet, aratand o ora mai mica decat cea oficiala.
La urma urmei (sau urmelor) = in cele din urma; in definitiv; in concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinta, rezultat.
3. (Matematica) Punct in care o dreapta intersecteaza o anumita suprafata. ♦ Dreapta de-a lungul careia o suprafata intersecteaza alta suprafata. – Limba Latina *Orma.
1. Semn concret lasat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etcetera ♢ Locutiune prep.
Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinta a... ♢ Locutiune verb A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari. ♢ Expresie A merge (sau a calca) pe urmele cuiva = a avea calitatile, defectele, apucaturile, comportarea (buna sau rea a) cuiva, a semana cu cineva (in comportare); a imita pe cineva.
A pierde (sau a nu mai sti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai sti nimic despre cineva.
Nici urma sau fara urma (de) ... = deloc, nici un pic.
A da de (sau a gasi) urma (sau urmele) cuiva = a obtine unele date cu privire la o persoana pe care o cauta.
2. Punct sau stadiu final; sfarsit. ♢ Locutiune adjectiv Din (sau de pe) urma = A) de la sfarsit, ultim; B) precedent.
Din urma = A) din spate, dindarat; B) de la locul unde a ramas. ♢ Locutiune adverb În urma = A) in spate, indarat; B) mai tarziu, apoi; C) mai de mult.
Pe urma = mai tarziu, ulterior. (Pana) la urma = la sfarsit de tot.
În cele din (sau de pe) urma = la sfarsitul unui sir, unei succesiuni; in sfarsit. ♦ Locutiune prep.
În urma... = A) in spatele, dupa..., la sfarsitul...; B) drept urmare, datorita...
De pe urma... = dupa moartea cuiva, drept mostenire de la cineva. ♢ Expresie A ramane in urma = a se lasa intrecut de altii pe drum sau in activitate, in munca.
A fi (sau a merge, a ramane) in urma = (despre ceas) a merge mai incet, aratand o ora mai mica decat cea oficiala.
La urma urmei (sau urmelor) = in cele din urma; in definitiv; in concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinta, rezultat.
3. (Matematica) Punct in care o dreapta intersecteaza o anumita suprafata. ♦ Dreapta de-a lungul careia o suprafata intersecteaza alta suprafata. – Limba Latina *Orma.
2Urmă substantiv verifica cuvantul: consecinta, efect, repercusiune, rezultat, urmare.
3Urmă substantiv
1. (figurativ) pista. (Se afla pe o - falsa.)
2. intiparire, tipar, (figurativ) amprenta. (Picioarele lasau -e adanci in noroi.)
3. verifica cuvantul: dara.
4. verifica cuvantul: relicva.
5. semn.
6. verifica cuvantul: cicatrice.
7. (figurativ) umbra. (Nici o - de tristete.)
8. verifica cuvantul: sfarsit.
1. (figurativ) pista. (Se afla pe o - falsa.)
2. intiparire, tipar, (figurativ) amprenta. (Picioarele lasau -e adanci in noroi.)
3. verifica cuvantul: dara.
4. verifica cuvantul: relicva.
5. semn.
6. verifica cuvantul: cicatrice.
7. (figurativ) umbra. (Nici o - de tristete.)
8. verifica cuvantul: sfarsit.
4Urma substantiv feminin, g.-d. art. urmei; plural urme
5Urmă -e f. 1) Semn lasat de cineva sau de ceva pe o suprafata oarecare. -e de animal. - de tractor. -a unei lovituri. ♢ A da de - a dispune de informatia necesara. A-i da (Cuiva) De - (sau A sti de -a cuiva) a gasi locul unde se afla cineva. A nu-i (Mai) Da (Cuiva) De - a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A disparea fara - a pleca fara a lasa vreun indiciu despre sine. Nici - de... deloc; nici un pic. 2) Faza de la sfarsitul unei actiuni sau al unui fenomen. ♢ -a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfarsit. Ceasul din (sau De pe) - ultimele clipe din viata. La - a) cel de pe urma; ultimul; b) in incheiere; la sfarsit. La -a -ei (sau -a -elor) in definitiv. În cele din - (sau Pana la -) in (la) sfarsit. În (sau Din) -a cuiva (sau A ceva) in (sau din) spate, indaratul cuiva (sau a ceva). Pe - mai tarziu; ulterior. A ramane (sau A fi) In - a) a nu se putea tine de altii; a merge mai incet; b) a se prezenta mai rau decat altii intr-un domeniu de activitate. [G.-d. Urmei] /<lat. orma
6Urma (-me), substantiv feminin –
1. Dira, semn. –
2. Calcatura. –
3. Vestigiu, amprenta. –
4. Puncte, masura a piciorului si a incaltamintei. –
5. Loc de obirsie. –
6. Rezultat, consecinta. – În urma, in spate, apoi; la urma, la sfirsit, la sfirsit de tot; pe urma, apoi, mai tirziu. – Mr., megl. urma.
Origine incerta.
Coincidenta cu limba italiana orma si cu limba albaneza gyurmë arata ca-i vorba de un cuvint vechi.
Ar putea fi limba greaca (veche) ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut insemna si „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, Ii, 721; Schuchardt, Zrph., Xx, 252; conform Puscariu 1835, si impotriva Meyer 142).
Dupa Diculescu, Elementele, 463, dintr-o forma ionica ỏὐρμή.
Alta explicatie, care se mentioneaza mai des, din limba greaca (veche) ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, Ii, 740; Rew 6112; Rohlfs, Ewug, 1557; Rosetti, Ii, 69), este mai greu de admis (conform rezultatele fonetice si semantice semnalate mai inainte fata de ven. usmar, verifica cuvantul: franceza osmer, sp. husmear, port. husmar), conform adulmeca.
În realitate, toate rezultatele cu r se bazeaza in mod clar pe sensul de „calcatura vizibila”, in timp ce der. cu s indica ideea de „miros”, in asa fel incit diferenta fonetica ar putea indica desigur o diversitate de origini.
Derivat urma, verb (a veni dupa; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmarelnic (var. urmaretic), adjectiv (se zice despre oile care ramin in urma mereu); urmari, verb (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi dupa; a observa, a fixa, a reclama, a chema in justitie), cu sensurile franceza poursuivre; urmaritor, substantiv masculin (persoana care urmareste); urmas, substantiv masculin (descendent, progenitura; mostenitor al tronului); urmatic, adjectiv (Oltenia, care e cel mai tinar dinte frati); urmator, adjectiv (care urmeaza); urmi, verb (a mosteni), cuvant invechit – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), si poate, rut. hurma, hurba „buluc, in graba”, pol. hurm „turma” (conform Berneker 378).
1. Dira, semn. –
2. Calcatura. –
3. Vestigiu, amprenta. –
4. Puncte, masura a piciorului si a incaltamintei. –
5. Loc de obirsie. –
6. Rezultat, consecinta. – În urma, in spate, apoi; la urma, la sfirsit, la sfirsit de tot; pe urma, apoi, mai tirziu. – Mr., megl. urma.
Origine incerta.
Coincidenta cu limba italiana orma si cu limba albaneza gyurmë arata ca-i vorba de un cuvint vechi.
Ar putea fi limba greaca (veche) ỏρμή, care apare cu sensul de „impuls”, dar care ar fi putut insemna si „impresie”, ca ỏρμάω „a presa, a exercita o presiune” (Cihac, Ii, 721; Schuchardt, Zrph., Xx, 252; conform Puscariu 1835, si impotriva Meyer 142).
Dupa Diculescu, Elementele, 463, dintr-o forma ionica ỏὐρμή.
Alta explicatie, care se mentioneaza mai des, din limba greaca (veche) ỏσμή „miros” (Diez, I, 296; Densusianu, Hlr., 201; Roesler 577; Tiktin; Philippide, Ii, 740; Rew 6112; Rohlfs, Ewug, 1557; Rosetti, Ii, 69), este mai greu de admis (conform rezultatele fonetice si semantice semnalate mai inainte fata de ven. usmar, verifica cuvantul: franceza osmer, sp. husmear, port. husmar), conform adulmeca.
În realitate, toate rezultatele cu r se bazeaza in mod clar pe sensul de „calcatura vizibila”, in timp ce der. cu s indica ideea de „miros”, in asa fel incit diferenta fonetica ar putea indica desigur o diversitate de origini.
Derivat urma, verb (a veni dupa; a continua; a rezulta, a proveni; a frecventa, a studia; a succede); urmarelnic (var. urmaretic), adjectiv (se zice despre oile care ramin in urma mereu); urmari, verb (a merge pe urmele cuiva, a goni, a fugi dupa; a observa, a fixa, a reclama, a chema in justitie), cu sensurile franceza poursuivre; urmaritor, substantiv masculin (persoana care urmareste); urmas, substantiv masculin (descendent, progenitura; mostenitor al tronului); urmatic, adjectiv (Oltenia, care e cel mai tinar dinte frati); urmator, adjectiv (care urmeaza); urmi, verb (a mosteni), cuvant invechit – Din rom. provin rut. urma (Candrea, Elemente, 400), si poate, rut. hurma, hurba „buluc, in graba”, pol. hurm „turma” (conform Berneker 378).