Vorbitor -oare
Definitie, sens si explicatie
1Vorbitor, -oare, vorbitori, -oare, adjectiv , substantiv I. Adjectiv
1. Care vorbeste; care foloseste limbajul articulat. ♦ Care vorbeste placut (si mult); vorbaret, comunicativ.
2. Evident, edificator, elocvent. Ii. Substantiv masculin si feminin:
1. Persoana care vorbeste, care foloseste limbajul articulat. ♦ Persoana care povesteste, care discuta cu altii.
2. Orator, conferentiar. Iii. Substantiv neutru: Camera speciala destinata intrevederilor dintre o persoana aflata intr-un internat, intr-un camin etcetera si cineva venit din afara. – Vorbi + sufix -tor (Iii dupa franceza parloir).
1. Care vorbeste; care foloseste limbajul articulat. ♦ Care vorbeste placut (si mult); vorbaret, comunicativ.
2. Evident, edificator, elocvent. Ii. Substantiv masculin si feminin:
1. Persoana care vorbeste, care foloseste limbajul articulat. ♦ Persoana care povesteste, care discuta cu altii.
2. Orator, conferentiar. Iii. Substantiv neutru: Camera speciala destinata intrevederilor dintre o persoana aflata intr-un internat, intr-un camin etcetera si cineva venit din afara. – Vorbi + sufix -tor (Iii dupa franceza parloir).
2Vorbitor adjectiv verifica cuvantul: comunicativ, concludent, convingator, decisiv, edificator, elocvent, expansiv, graitor, hotarator, ilustrativ, pilduitor, prietenos, puternic, serios, sociabil, solid, tare, temeinic, volubil.
3Vorbitor adjectiv , substantiv
1. adjectiv (rar) cuvantaret, cuvantator. (Fiinta -oare.)
2. substantiv (livresc) locutor. (Un - care comunica un mesaj.)
3. substantiv verifica cuvantul: conferentiar.
4. adjectiv verifica cuvantul: sonor.
5. substantiv verifica cuvantul: parloar.
1. adjectiv (rar) cuvantaret, cuvantator. (Fiinta -oare.)
2. substantiv (livresc) locutor. (Un - care comunica un mesaj.)
3. substantiv verifica cuvantul: conferentiar.
4. adjectiv verifica cuvantul: sonor.
5. substantiv verifica cuvantul: parloar.
4Vorbitor adjectiv m., (persoana) substantiv masculin, plural vorbitori; f. singular si plural vorbitoare
5Vorbitor (camera) substantiv neutru, plural vorbitoare
6Vorbitor1 -oare (-ori, -oare) 1) si substantival Care vorbeste; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvantator. Fiinta -oare. 2) rar Care constituie o dovada serioasa; care vorbeste de la sine; semnificativ; elocvent; graitor. Argument -. /a vorbi + sufix -tor
7Vorbitor2 -oare (-ori, -oare) masculin si feminin 1) Persoana care are darul de a vorbi frumos si liber in public; orator. 2) Persoana care povesteste sau intretine o conversatie. /a vorbi + sufix -tor
8Vorbitor3 -oare n.
Sala speciala pentru intrevederi si convorbiri; parloar. /a vorbi + sufix -tor
Sala speciala pentru intrevederi si convorbiri; parloar. /a vorbi + sufix -tor