îmbia
Definitie, sens si explicatie
1Îmbia, imbii, verb I. Tranzitiv si reflexiv recipr.
A (se) indemna (staruitor) sa faca sau sa primeasca ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Reflexiv (Rar) A se lasa poftit. ♦ Tranzitiv Figurativ A atrage. [Pronuntat: -bi-a] – Probabil limba latina *Inviare.
A (se) indemna (staruitor) sa faca sau sa primeasca ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Reflexiv (Rar) A se lasa poftit. ♦ Tranzitiv Figurativ A atrage. [Pronuntat: -bi-a] – Probabil limba latina *Inviare.
2Îmbia verb verifica cuvantul: ademeni, amagi, atrage, ispiti, momi, seduce, tenta.
3Îmbia verb
1. verifica cuvantul: invita.
2. verifica cuvantul: indemna.
3. verifica cuvantul: stimula.
1. verifica cuvantul: invita.
2. verifica cuvantul: indemna.
3. verifica cuvantul: stimula.
4Imbia verb (silabe -bi-a), indicativ si conjunctie: prezent 1 si 2 singular imbii, 3 singular si plural imbie (silabe -bi-e), 1 plural imbiem; ger. imbiind (silabe -bi-ind)
5A Îmbia imbii tranzitiv (persoane) A indemna in mod insistent (sa faca sau sa accepte ceva). /<lat. inviare
6Imbia (-iu, imbiat), verb –
1. A solicita, a cere. –
2. A invita, a pofti. –
3. A oferi, a propune.
Limba Latina ambῑre, al carui sens propriu de „a inconjura” trecuse deja in limba clasica, ca cel de „a solicita”, conform la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun casatorie”.
Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca in accῑre › aciua.
Acest etimon, propus deja de Philippide, Ii, 718, nu pare sa fi fost acceptat.
Totusi, pare mai sigur decit der. propusa de Puscariu, Dacor., Iv, 1319 si Dar (conform Rew 9295 si Graur, Bl, V, 117), din limba latina *inviāre „a obliga”, de la vis „forta”, sau decit cea a lui Scriban, din limba latina *inviāre „a indruma”.
Din limba latina *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Derivat imbieala, substantiv feminin (invitatie, rugaminte, solicitare); imbietor, adjectiv (atractiv); imbietura, a.f. (invitatie); imbiecios, adjectiv (care se lasa rugat).
1. A solicita, a cere. –
2. A invita, a pofti. –
3. A oferi, a propune.
Limba Latina ambῑre, al carui sens propriu de „a inconjura” trecuse deja in limba clasica, ca cel de „a solicita”, conform la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur „le propun casatorie”.
Schimbarea de conjugare ambῑre › *ambiāre ca in accῑre › aciua.
Acest etimon, propus deja de Philippide, Ii, 718, nu pare sa fi fost acceptat.
Totusi, pare mai sigur decit der. propusa de Puscariu, Dacor., Iv, 1319 si Dar (conform Rew 9295 si Graur, Bl, V, 117), din limba latina *inviāre „a obliga”, de la vis „forta”, sau decit cea a lui Scriban, din limba latina *inviāre „a indruma”.
Din limba latina *invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Derivat imbieala, substantiv feminin (invitatie, rugaminte, solicitare); imbietor, adjectiv (atractiv); imbietura, a.f. (invitatie); imbiecios, adjectiv (care se lasa rugat).