împrejur
Definitie, sens si explicatie
1Împrejur adverb În (sau pe) locul inconjurator; in jur. ♢ Locutiune adverb (De) jur imprejur = din (sau in) toate partile, in jur. ♢ Expresie (La) stanga-mprejur! comanda (militara) de intoarcere indarat prin invartire de 180° spre stanga. – În + pre + jur.
2Împrejur substantiv verifica cuvantul: apropiere, imprejurime, jur, preajma, vecinatate.
3Împrejur adverb primprejur, (invechit) prejur. (Au - ape bogate in peste.)
4Imprejur adverb
5Împrejur adverb În spatiul din preajma cuiva sau a ceva; in (sau pe) locurile din jur; in jur. A se uita -. ♢ (De) jur - din (sau in) toate partile; in jur. [Silabe Im-pre-] /in + pre + jur
6Imprejur adverb – În jur, in locul inconjurator.
De la jur, prin intermediul unei forme cuvant invechit prejur, compusa cu prep. pre.
Adaugarea pref. in- este moderna; prejur este forma curenta in secolul Xvi-xvii.
Dupa Dar, imprejur, a rezultat din incrucisarea lui in jur cu pre jur.
Uzuri speciale: a lua imprejur, a dojeni; a taia imprejur, a circumcide.
Conform: Moser
427. Derivat imprejuras (var. imprejurean), substantiv masculin (invechit, vecin); imprejurime, substantiv feminin (locul dimprejur); prejur-gura, substantiv neutru (invechit, rascroiala, taietura), ca limba greaca (veche) περιστόμιον; imprejur-stare, substantiv feminin (invechit, circumstanta), ca limba latina circumstantia; imprejura, verb (a inconjura, a imprejmui; a incinge), der. normal, ca impreuna › impreuna (dupa Densusianu, Hlr., 170; Puscariu 791; Candrea-dens., 926 si Dar, din limba latina popular pergyrāre); imprejurare, substantiv feminin (circumstanta; cuvant invechit, imprejur); desprejura, verb (a descinde, a desprinde).
De la jur, prin intermediul unei forme cuvant invechit prejur, compusa cu prep. pre.
Adaugarea pref. in- este moderna; prejur este forma curenta in secolul Xvi-xvii.
Dupa Dar, imprejur, a rezultat din incrucisarea lui in jur cu pre jur.
Uzuri speciale: a lua imprejur, a dojeni; a taia imprejur, a circumcide.
Conform: Moser
427. Derivat imprejuras (var. imprejurean), substantiv masculin (invechit, vecin); imprejurime, substantiv feminin (locul dimprejur); prejur-gura, substantiv neutru (invechit, rascroiala, taietura), ca limba greaca (veche) περιστόμιον; imprejur-stare, substantiv feminin (invechit, circumstanta), ca limba latina circumstantia; imprejura, verb (a inconjura, a imprejmui; a incinge), der. normal, ca impreuna › impreuna (dupa Densusianu, Hlr., 170; Puscariu 791; Candrea-dens., 926 si Dar, din limba latina popular pergyrāre); imprejurare, substantiv feminin (circumstanta; cuvant invechit, imprejur); desprejura, verb (a descinde, a desprinde).