Împuți

Împuți, împut, verb IV.
1. Reflexiv A căpăta miros rău din cauza alterării; a intra în putrefacție.
2. Tranzitiv A umple o încăpere, un spațiu cu miros greu (de corp intrat în putrefacție). [Prezent indicativ și: împuțesc] – În + puți.

DEX – dicționarul explicativ

A se împuți persoana 3 Se împute intranzitiv (despre substanțe organice, organisme moarte etc.) A căpăta miros greu în procesul descompunerii. /în + a puți

NODEX – noul dicționar explicativ

A împuți împut tranzitiv (spații, încăperi etc.) A face să se împută. /în + a puți

NODEX – noul dicționar explicativ

Împuți verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural împut, imperfect 3 singular împuțea; conjuncție prezent 3 singular și plural împută

DOOM – dicționarul ortografic