Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul îngăima

1 * Cuvantul cu diacritice: îngăimá
Cuvantul fara diacritice: ingaima

Definitie: ÎNGĂIMA, îngaim, verb I. 1. Tranzitiv A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); prin extensiune a fredona, a cânta. 2. Reflexiv (Regional) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prez. indicativ și: îngaim, îngăimez] – Etimologie necunoscuta

2 * Cuvantul cu diacritice: îngăimá
Cuvantul fara diacritice: ingaima

Definitie: ÎNGĂIMA verb verifica cuvantul: bombăni.

3 * Cuvantul cu diacritice: îngăimá
Cuvantul fara diacritice: ingaima

Definitie: ÎNGĂIMA verb verifica cuvantul: codi, ezita, pregeta, șovăi.

4 * Cuvantul cu diacritice: îngăimá
Cuvantul fara diacritice: ingaima

Definitie: îngăima verb (silabe -găi-), indicativ prezent 1 singular îngăim, 2 singular îngăimi, 3 singular și plural îngaimă; conjunctie: prezent 3 singular și plural îngaime

5 * Cuvantul cu diacritice: a îngăimá îngáim
Cuvantul fara diacritice: ingaima

Definitie: A ÎNGĂIMA îngaim tranzitiv (cuvinte, propoziții) A pronunța nedeslușit, confuz. / Origine necunoscuta

6 * Cuvantul cu diacritice: îngăimá îngáim îngăimát
Cuvantul fara diacritice: ingaima

Definitie: îngăima (îngaim, îngăimat), verb – 1. A bîigui, a bălmăji, a rosti cu greutate. – 2. A zăpăci, a încurca, a stîrni confuzie. – 3. A zăbovi, a șovăi, a sta la îndoială. – 4. A face de mîntuială, a da rasol. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a se tulbura. Deși formația nu este clară, pare evident că este vorba de o formație expresivă, ca în cazul tuturor cuvintelor care înseamnă „a bîigui”. Pentru intenția expresivă, conform cuvintele semnalate pentru rădăcina glo-, golo-. Explicațiile avansate pînă în prezent nu satisfac: din limba albaneza gëneń (Cihac, II, 718; Philippide, II, 718), din limba latina ingannāre (Lambrior 373; Philippide, Principii, 68; conform împotrivă Densusianu, Filologie, 448); din rut. gaj sau gal’ima „frînă, pană” (Bogrea, Dacor., IV, 825); în legătură cu mag. galiba „greutate” (DAR). Identitatea semantică este evidentă cu îngăla, verb (a bîigui, a bălmăji; a da rasol; a murdări), care trebuie să provină din aceeași rădăcină expresivă (pentru ultimul sens, conform cîrcăli, feșteli, terfeli). Totuși, se consideră în general că îngăla provine din limba latina ingallāre, de la galla „gîlcă” (Densusianu, Hlr., 191; Pușcariu 848; Pascu, Etimologii, 65; Bogrea, Dacor., IV, 825), sau din limba slava (veche) galŭ „murdar” (Capidan, Dacor., IV, 1551; DAR), prin care nu se explică decît unul din sensurile sale. Derivat îngăimător, adjectiv (care îngaimă); îngăimeală, substantiv feminin (faptul de a îngăima; confuzie; nehotărîre); îngăimăci, verb reflexiv (Trans., a se încurca), varianta de la îngălmăci, care este tot de origine expresivă; îngălăciune, substantiv feminin (murdărie); îngălmăceală, substantiv feminin (încurcătură, confuzie).