înviora
Definitie, sens si explicatie
1Înviora, inviorez, verb I. Tranzitiv si reflexiv A (se) face (mai) vioi; a (se) trezi din amorteala; a (se) dezmorti, a reveni sau a face sa-si revina in simtiri; prin extensiune a (se) insufleti, a (se) inveseli; a (se) imbarbata. [Pronuntat: -vi-o-] – Etimologie necunoscuta
2A se inviora antonim: a se vestezi
3Înviora verb
1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, (regional) a (se) inviosa, (figurativ) a (se) remonta. (S-a mai - dupa criza.)
2. verifica cuvantul: insufleti.
3. a (se) improspata. (Florile din vaza s-au -.)
4. verifica cuvantul: atata.
5. verifica cuvantul: activa.
1. a (se) redresa, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) revigora, (regional) a (se) inviosa, (figurativ) a (se) remonta. (S-a mai - dupa criza.)
2. verifica cuvantul: insufleti.
3. a (se) improspata. (Florile din vaza s-au -.)
4. verifica cuvantul: atata.
5. verifica cuvantul: activa.
4Inviora verb (silabe -vi-o-), indicativ prezent 1 singular inviorez, 3 singular si plural invioreaza; conjunctie: prezent 3 singular si plural invioreze
5A se Înviora ma -ez intranzitiv 1) (despre fiinte) A deveni (mai) vioi. 2) fig. (despre natura) A se trezi din nou la viata; a renaste; a reinvia. /<lat. invivulare
6A Înviora -ez tranzitiv A face sa se invioreze. /<lat. invivulare
7Inviora (inviorez, inviorat), verb – A face mai vioi, a dezmorti, a insufleti.
De la viu, prin intermediul unui plural ipotetic *viuri, ca in paralelismul fumuri › infumura, ginduri › ingindura.
Pentru prezenta acestui plural ipotetic, conform carturar, infasura, inhainura.
În general se admite ca etimon un limba latina *invῑvŭlāre (Puscariu, Conv., lit., Xxxix, 325; Draganu, Dacor., Ii, 617; Puscariu 903; Dar), ipoteza ce nu pare convingatoare.
Puscariu, Dacor., Iv, 704 si Dar sugereaza de asemenea un limba latina *invibrāre, tot inacceptabil. – Derivat inviorator, adjectiv (care invioreaza, racoritor).
Conform: vioara, inviosa.
De la viu, prin intermediul unui plural ipotetic *viuri, ca in paralelismul fumuri › infumura, ginduri › ingindura.
Pentru prezenta acestui plural ipotetic, conform carturar, infasura, inhainura.
În general se admite ca etimon un limba latina *invῑvŭlāre (Puscariu, Conv., lit., Xxxix, 325; Draganu, Dacor., Ii, 617; Puscariu 903; Dar), ipoteza ce nu pare convingatoare.
Puscariu, Dacor., Iv, 704 si Dar sugereaza de asemenea un limba latina *invibrāre, tot inacceptabil. – Derivat inviorator, adjectiv (care invioreaza, racoritor).
Conform: vioara, inviosa.