înțesa
Definitie, sens si explicatie
1Înțesa, intes, verb I. Tranzitiv A vari, a baga intr-un spatiu redus; a indesa, a ticsi. ♦ Reflexiv Figurativ (Rar) A se inteti. – Conform: limba slava (veche) č e s t ŭ „gros, des”.
2Înțesa verb a (se) impanzi, a (se) umple, (figurativ) a (se) impana. (Ulitele s-au - de oameni.)
3Intesa verb, indicativ prezent 1 singular intes, 3 singular si plural inteasa; conjunctie: prezent 3 singular si plural intese
4A Înțesa intes tranzitiv 1) rar (obiecte) A vari cu forta intr-un spatiu restrans (ca sa incapa mai mult); a indesa; a inghesui; a imbulzi; a bacsi. 2) (recipiente) A umple pana la refuz. /<lat. intexare
5Intesa (intes, intesat), verb – A umple, a ticsi, a indesa.
Limba Latina incessare, „a invada, a patrunde”, intensiv de la incedĕre.
Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulatie c..s › t..s, ca in cesala › tesala; si, apropiat astfel fonetic de tese, a capatat un sens confuz secundar de „a se amesteca”, conform Dar.
Celelalte explicatii nu sint suficiente: din limba latina *intensare (Rew 8693; Țicaloiu, Zrph., Xli, 589); din limba latina *intexare in loc de intexĕre (Puscariu, Dacor., Iv, 705; Dar), bazat pe sensul secundar mentionat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din limba latina *insitiare (Giuglea, Dacor., Ii, 823); din limba latina *insatiātus, printr-o metateza de la *insatat (Pascu, Arch.
Rom., Viii, 556); de la *intesta, bazat pe teasta „virf, culme” (Iordan, Bf, Ii, 198).
Limba Latina incessare, „a invada, a patrunde”, intensiv de la incedĕre.
Rezultatul normal, *incesa, a suferit o disimulatie c..s › t..s, ca in cesala › tesala; si, apropiat astfel fonetic de tese, a capatat un sens confuz secundar de „a se amesteca”, conform Dar.
Celelalte explicatii nu sint suficiente: din limba latina *intensare (Rew 8693; Țicaloiu, Zrph., Xli, 589); din limba latina *intexare in loc de intexĕre (Puscariu, Dacor., Iv, 705; Dar), bazat pe sensul secundar mentionat, care nu ajunge pentru a explica semantismul, din limba latina *insitiare (Giuglea, Dacor., Ii, 823); din limba latina *insatiātus, printr-o metateza de la *insatat (Pascu, Arch.
Rom., Viii, 556); de la *intesta, bazat pe teasta „virf, culme” (Iordan, Bf, Ii, 198).