țîță -țe
Definitie, sens si explicatie
1Tita (-te), substantiv feminin –
1. Sin, mamela. –
2. Uger. –
3. Celula de matca la stup. –
4. (Arg., adjectiv ) Perfect, excelent. – Varianta cuvant invechit tita.
Mr. tita, megl. tǫta, istr. tite.
Creatie expresiva, poate anterioara rom., conform limba latina titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., Xxxiii, 287; Puscariu, 1742; Rew 8759), conform limba italiana tetta, franceza tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvint de legat de limba latina titus „porumbel” (Isidoro, Xii, 7, 62), conform napol. teta „gaina”.
Totusi, limba latina nu este unica explicatie posibila, deoarece cuvintul apartine limbajului infantil indoeurop.; limba greaca (veche) τιτθός „tita”, τίτθη „doica”, limba albaneza sisë, cicë, limba italiana coiccia, zitta, limba slava (veche) susŭ, cica, limba sarba:, cr. sisa, pol. cyc, limba germana Zitze, etcetera Explicatia prin limba slava (veche) (Miklosich, Slaw.
Elem., 51; Domaschke 92) este mai putin probabila.
Este vorba neindoielnic de o creatie expresiva proprie rom., care coincide desigur cu alte formatii similare.
Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (titii), cea de obiect ascutit (tut), cea de supt (tugu, tata) sau mai probabil, fiind vorba de creatii spontane, toate trei la un loc.
Uz general (Alr, I, 227). – Derivat titoasa, adjectiv (cu sinii mari).
1. Sin, mamela. –
2. Uger. –
3. Celula de matca la stup. –
4. (Arg., adjectiv ) Perfect, excelent. – Varianta cuvant invechit tita.
Mr. tita, megl. tǫta, istr. tite.
Creatie expresiva, poate anterioara rom., conform limba latina titĭa, titta (Diez, I, 415; Koerting 9564; Densusianu, Hlr., 198; Densusianu, Rom., Xxxiii, 287; Puscariu, 1742; Rew 8759), conform limba italiana tetta, franceza tette, prov., cat., sp., port. teta; poate cuvint de legat de limba latina titus „porumbel” (Isidoro, Xii, 7, 62), conform napol. teta „gaina”.
Totusi, limba latina nu este unica explicatie posibila, deoarece cuvintul apartine limbajului infantil indoeurop.; limba greaca (veche) τιτθός „tita”, τίτθη „doica”, limba albaneza sisë, cicë, limba italiana coiccia, zitta, limba slava (veche) susŭ, cica, limba sarba:, cr. sisa, pol. cyc, limba germana Zitze, etcetera Explicatia prin limba slava (veche) (Miklosich, Slaw.
Elem., 51; Domaschke 92) este mai putin probabila.
Este vorba neindoielnic de o creatie expresiva proprie rom., care coincide desigur cu alte formatii similare.
Punctul de plecare poate fi ideea de tremur (titii), cea de obiect ascutit (tut), cea de supt (tugu, tata) sau mai probabil, fiind vorba de creatii spontane, toate trei la un loc.
Uz general (Alr, I, 227). – Derivat titoasa, adjectiv (cu sinii mari).