1
Bîntui (-uiesc, it), verb –
1. A deranja, a supăra, a ofensa. –
2. A călca în picioare. –
3. A face stricăciuni.
Maghiară bantani „a deranja” (Cihac, II, 478; Dar; Galdi, Dict., 84).
Cuvîntul există și în slavă (bulgară bantuvam, sârbă, croată, slovenă bantovati,ruteană bantowati: conform Berneker 42), dar pare a proveni din maghiară Miklosich, Wander., 12, crede că ruteană provine din română – Derivat bînșag, substantiv neutru (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, substantiv feminin (supărare; stricăciune); bîntuitor, adjectiv (devastator).
1. A deranja, a supăra, a ofensa. –
2. A călca în picioare. –
3. A face stricăciuni.
Maghiară bantani „a deranja” (Cihac, II, 478; Dar; Galdi, Dict., 84).
Cuvîntul există și în slavă (bulgară bantuvam, sârbă, croată, slovenă bantovati,ruteană bantowati: conform Berneker 42), dar pare a proveni din maghiară Miklosich, Wander., 12, crede că ruteană provine din română – Derivat bînșag, substantiv neutru (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, substantiv feminin (supărare; stricăciune); bîntuitor, adjectiv (devastator).
DER – dicționarul etimologic