Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Cetate

1 * Cuvantul cu diacritice: cetáte
Cuvantul fara diacritice: cetate

Definitie: CETATE, cetăți, substantiv feminin 1. Loc întărit printr-un sistem de fortificații; fortăreață. ♦ Oraș sau cartier al unui oraș care reprezintă o unitate cu caracteristici speciale. Cetate universitară. ♦ Nume dat cartierului mai vechi al unui oraș în care a existat o cetate (1). ♦ Locuitorii unui oraș (întărit). 2. (Înv.; în sintagma) Cetate de scaun = reședința permanentă a domnului în țările românești; capitală. – Limba Latina civitas, -atis.

2 * Cuvantul cu diacritice: cetáte
Cuvantul fara diacritice: cetate

Definitie: CETATE substantiv verifica cuvantul: oraș.

3 * Cuvantul cu diacritice: cetáte
Cuvantul fara diacritice: cetate

Definitie: CETATE substantiv (IST., MIL.) fortăreață, (învechit) baște, politie. (O - medievală.)

4 * Cuvantul cu diacritice: cetáte
Cuvantul fara diacritice: cetate

Definitie: cetate substantiv feminin, g.-d. art. cetății; plural cetăți

5 * Cuvantul cu diacritice: cetáte -ăți
Cuvantul fara diacritice: cetate

Definitie: CETATE -ăți f. 1) Edificiu întărit printr-un sistem de fortificații. - inexpugnabilă. 2) Oraș (sau parte de oraș) înzestrat cu un astfel de sistem de fortificații. ♢ - de scaun capitală. [G.-D. cetății] limba latina civitas, -atis

6 * Cuvantul cu diacritice: cetáte cetắți
Cuvantul fara diacritice: cetate

Definitie: cetate (cetați), substantiv feminin – 1. Fortăreață, citadelă, castel. – 2. Oraș. – Mr. țitate, megl. țitati, istr. cetǫte. Limba Latina cῑvĭtātem (Diez, I, 123; Pușcariu 349; Candrea-Dens., 322; REW 1959; DAR)); conform limba albaneza kjutat (Meyer 229); limba italiana città, verifica cuvantul: prov., cat. ciutat, franceza cite, sp. ciudad, port. cidade. Derivat cetățuie, substantiv feminin (citadelă, fortăreață); cetățean, substantiv masculin (locuitor al unui stat); cetățenesc, adjectiv (de cetățean, civic; obștesc); cetățenie, substantiv feminin (condiția de cetățean; naționalitate); cetățenime, substantiv feminin (mulțime de cetățeni; burghezie); încetățeni, verb (a acorda cetățenie); concetățean, substantiv masculin, format pe baza franceza concitoyen.