Călau
Definitie, sens si explicatie
1Călắu, calai, substantiv masculin Barbat insarcinat cu executarea osanditilor la moarte; gade, hoher. ♦ Figurativ Om crud, sangeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigas. – Din limba tiganeasca: Kalo „negru”.
2Călău substantiv gade, (rar) tortionar, ucigator, (invechit si reg.) hingher, (regional) hoher, (invechit) gealat, macelar, speculator. (- executa pe cei condamnati la moarte.)
3Calau substantiv masculin, art. calaul; plural calai, art. calaii (silabe -la-ii)
4Călắu -i m. 1) Persoana care executa condamnatii la moarte. 2) figurat Om crud; om plin de rautate. [Silabe Ca-lau] /<tig. kalo
5Calắu (calắi), substantiv masculin –
1. Gide. –
2. Tiran, asupritor.
Țig. kalo „negru” si „tigan” (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 272; Galdi, Dict., 226); conform rezervele lui Graur
132. Se explica prin imprejurarea ca se recrutau calai exclusiv dintre sclavii tigani, intrucit indeletnicirea lor era considerata extrem de rusinoasa.
Conform: si sp. calo, si probabil limba latina med. caloforcium „furca”, de unde franceza califourchon, in care primul element nu a fost explicat pina acum (Littre si Dauzat il considera inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibila der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium si Bloch-wartburg recunoaste cuvintul breton kall „testicule”).
Cel mai probabil este ca limba latina caloforcium insemna, cum atesta glosele „furca gidelui”.
Pentru Lahovary 321, calau este cuvint autohton, anterior invaziei indoeurop.
1. Gide. –
2. Tiran, asupritor.
Țig. kalo „negru” si „tigan” (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Batrini, I, 272; Galdi, Dict., 226); conform rezervele lui Graur
132. Se explica prin imprejurarea ca se recrutau calai exclusiv dintre sclavii tigani, intrucit indeletnicirea lor era considerata extrem de rusinoasa.
Conform: si sp. calo, si probabil limba latina med. caloforcium „furca”, de unde franceza califourchon, in care primul element nu a fost explicat pina acum (Littre si Dauzat il considera inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibila der de la caballus; Gamillscheg presupune un *confurcium si Bloch-wartburg recunoaste cuvintul breton kall „testicule”).
Cel mai probabil este ca limba latina caloforcium insemna, cum atesta glosele „furca gidelui”.
Pentru Lahovary 321, calau este cuvint autohton, anterior invaziei indoeurop.