Doină
Definitie, sens si explicatie
1Doină, doine, substantiv feminin Poezie lirica specifica folclorului romanesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de revolta, de dragoste etcetera, fiind insotita, de obicei, de o melodie adecvata; specie muzicala a creatiei folclorice romanesti, avand caracteristicile de mai sus. – Etimologie necunoscuta
2Doină substantiv (prin Transilvania si Maram.) hora.
3Doina substantiv feminin (silabe doi-), g.-d. art. doinei; plural doine
4Doină -e f.
Cantec popular liric care exprima diferite sentimente (de dor, jale, dragoste etcetera). [Silabe Doi-na] /Origine necunoscuta
Cantec popular liric care exprima diferite sentimente (de dor, jale, dragoste etcetera). [Silabe Doi-na] /Origine necunoscuta
5Doina (doine), substantiv feminin – Cintec elegiac tipic, gen liric al poeziei populare, caracterizat prin adinca sa emotivitate si bazat in principal pe sentimentul dorului. – Varianta (Trans.) daina.
Sl. (sb.) daljina „departare”, ca limba sarba: haljina › haina; nume explicabil datorita sentimentului de singuratate si dor, care corespunde celui exprimat de cuvintul portughez saudade.
Celelalte explicatii par insuficiente.
Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, 397 si 529, este cuvint trac; dupa Cihac, Ii, 98, din limba sarba:, cr. dvojnica „fluier ciobanesc” si legat de lituan. daina „cintec popular”.
Pentru Scriban, der. din limba germana med. don, ton, din limba latina tonus.
O veche teorie, amintita cu rezerve de Tiktin, considera doina ca der. de la limba latina dolĕre, asa cum moina ar fi reprezentant al lui mollis. – Derivat doina (var. doini), verb (a compune sau a cinta doine); doinas, substantiv masculin (cintaret de doine). – Din rom. provine rut. dojna (Candrea, Elemente, 407).
Sl. (sb.) daljina „departare”, ca limba sarba: haljina › haina; nume explicabil datorita sentimentului de singuratate si dor, care corespunde celui exprimat de cuvintul portughez saudade.
Celelalte explicatii par insuficiente.
Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, 397 si 529, este cuvint trac; dupa Cihac, Ii, 98, din limba sarba:, cr. dvojnica „fluier ciobanesc” si legat de lituan. daina „cintec popular”.
Pentru Scriban, der. din limba germana med. don, ton, din limba latina tonus.
O veche teorie, amintita cu rezerve de Tiktin, considera doina ca der. de la limba latina dolĕre, asa cum moina ar fi reprezentant al lui mollis. – Derivat doina (var. doini), verb (a compune sau a cinta doine); doinas, substantiv masculin (cintaret de doine). – Din rom. provine rut. dojna (Candrea, Elemente, 407).