Dușman -ă

Dușman, -ă, dușmani, -e, substantiv masculin și feminin, adjectiv
1. (Persoană) care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva; vrăjmaș.
2. Inamic (1) (în război). [Accentuat și: (regional) dușman] – Din turcă Düșman.

DEX – dicționarul explicativ

Dușman² dușmană (dușmani, dușmane) masculin și feminin 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de dușmănie reciprocă, privite în raport una față de alta; vrăjmaș; inamic. Dușman de moarte. 2) Fiecare dintre părțile beligerante implicate într-un conflict armat, privite în raport una față de alta; inamic; vrăjmaș. /<turcă düșman

NODEX – noul dicționar explicativ

Dușman¹ dușmană (dușmani, dușmane) 1) vezi Dușmănos. 2) Care ține de dușman; propriu dușmanului. /<turcă düșman

NODEX – noul dicționar explicativ

Dușman (-ni), substantiv masculin – Inamic, vrăjmaș. – Aromână dusman. Turcă (per.) düșmen (Roesler 591; Miklosich, Türk.
Elem., I, 288; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), conform albaneză, bulgară, sârbă dušman. – Derivat dușmancă, substantiv feminin (inamică, vrăjmașă); dușmănesc, adjectiv (privitor la dușmani; dușmănos); dușmănește, adverb (cu dușmănie, ostil); dușmănos, adjectiv (ostil); dușmăni, verb (a fi ostil; a urî; a învrăjbi); dușmănie, substantiv feminin (vrăjmășie); îndușmăni, verb (a învrăjbi).

DER – dicționarul etimologic