Edict
Definitie, sens si explicatie
1Edict, edicte, substantiv neutru
1. (În Roma antica) Act prin care un magistrat facea cunoscute normele de drept si formele juridice aplicate in timpul magistraturii lui.
2. (În antichitate si in evul mediu) Decret important cu caracter normativ dat de un monarh sau de o autoritate bisericeasca superioara cu privire la o anumita problema. – Din limba latina Edictum, limba germana Edikt.
1. (În Roma antica) Act prin care un magistrat facea cunoscute normele de drept si formele juridice aplicate in timpul magistraturii lui.
2. (În antichitate si in evul mediu) Decret important cu caracter normativ dat de un monarh sau de o autoritate bisericeasca superioara cu privire la o anumita problema. – Din limba latina Edictum, limba germana Edikt.
2Edict substantiv neutru
1. lege, ordonanta prin care un inalt magistrat roman isi arata activitatea trecuta si anunta programul activitatii viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laica ori bisericeasca. (< limba latina edictum, limba germana Edikt)
1. lege, ordonanta prin care un inalt magistrat roman isi arata activitatea trecuta si anunta programul activitatii viitoare.
2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laica ori bisericeasca. (< limba latina edictum, limba germana Edikt)
3Edict substantiv neutru, plural edicte
4Edict substantiv neutru Lege, ordonanta prin care un inalt magistrat roman (mai ales pretorul si, sub imperiu, imparatul) isi arata activitatea trecuta si anunta programul activitatii viitoare, adesea sub forma de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumita problema. [Plural -te, -turi. / < limba latina edictum, conform franceza edict].