1
Inducție, inducții, substantiv feminin
1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general.
2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită.
Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2).
3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din franceză Induction, latină Inductio.
1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general.
2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită.
Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență1 (2).
3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din franceză Induction, latină Inductio.
DEX – dicționarul explicativ
2
Inducție substantiv feminin
1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive.
2. concluzie prin inducție (1).
3. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine.
mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
4. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc.
producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< franceză induction, latină inductio)
1. raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
metodă de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive.
2. concluzie prin inducție (1).
3. influență exercitată de un țesut oarecare asupra țesuturilor vecine.
mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează, sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
4. producere sau influențare a unui fenomen ori proces de către stimuli, factori, enzime etc.
producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< franceză induction, latină inductio)
MDN – marele dicționar de neologisme
3
Inducție inducții feminin 1) (în opoziție cu Deducție) Operație mintală constând în trecerea de la fapte la generalizări, de la particular la general. 2) Concluzie obținută printr-un astfel de raționament. 3) : inducțielectromagnetică producere a unui câmp electric cu forță electromotoare, prin variația câmpului magnetic. [Genitiv-dativ Inducției] /<latină inductio, inducționis, franceză induction
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Inducție substantiv feminin
1. (Logică) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive.
Concluzie obținută prin inducție (1).
2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc.
(Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Genitiv -iei, variantă inducțiune substantiv feminin / conform latină inductio, franceză induction, rusă indukțiia].
1. (Logică) Formă de raționament prin care se realizează trecerea de la particular la general.
Procedeu de demonstrare a propozițiilor generale în matematică și în alte științe deductive.
Concluzie obținută prin inducție (1).
2. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție dintr-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos.
3. Producere sau influențare a unui fenomen ori proces sub acțiunea unor stimuli, factori, enzime etc.
(Electr.) Producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Genitiv -iei, variantă inducțiune substantiv feminin / conform latină inductio, franceză induction, rusă indukțiia].
DN – dicționar de neologisme
Încă o definiție din alt dicționar
5
Inducție substantiv feminin (silabe -ți-e), articulat inducția (silabe -ți-a), genitiv-dativ articulat inducției; plural inducții, articulat inducțiile (silabe -ți-i-)
DOOM – dicționarul ortografic