1
Lătra, latru, verb I. Intranzitiv
1. (Despre câini; la persoana 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate.
Tranzitiv A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase.
2. (Depreciativ; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Latină Latrare.
1. (Despre câini; la persoana 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate.
Tranzitiv A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase.
2. (Depreciativ; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Latină Latrare.
DEX – dicționarul explicativ
2
A lătra persoana 3 latră
1. intranzitiv 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) familiar depreciativ (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi.
2. tranzitiv (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Silabe Lă-tra] /<latină latrare
1. intranzitiv 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) familiar depreciativ (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi.
2. tranzitiv (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Silabe Lă-tra] /<latină latrare
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Lătra (latru, lătrat), verb – A scoate sunete specifice cîinilor.
Aromână alatru, alătrare, meglenoromână latru, istroromână lǫtru.
Latină latrāre (Pușcariu 949; Candrea-dens., 958; Rew 4928; Pascu, I, 30; Dar), conform italiană latrare, catalană lladrar, spaniolă ladrar. – Derivat lătrat, substantiv neutru; lătrător, adjectiv (care latră); lătrător, substantiv masculin (cîine); lătrătură, substantiv feminin; alătra, verb (Oltenia, Banat, a lătra), cu a-, conform acoperi, sau direct din latină allatrare (Scriban).
Aromână alatru, alătrare, meglenoromână latru, istroromână lǫtru.
Latină latrāre (Pușcariu 949; Candrea-dens., 958; Rew 4928; Pascu, I, 30; Dar), conform italiană latrare, catalană lladrar, spaniolă ladrar. – Derivat lătrat, substantiv neutru; lătrător, adjectiv (care latră); lătrător, substantiv masculin (cîine); lătrătură, substantiv feminin; alătra, verb (Oltenia, Banat, a lătra), cu a-, conform acoperi, sau direct din latină allatrare (Scriban).
DER – dicționarul etimologic
4
Lătra verb (silabe -tra), indicativ prezent 3 singular și plural latră
DOOM – dicționarul ortografic