1
Măcina, macin, verb I. Tranzitiv
1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte.
2. (Adesea figurat) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca.
Reflexiv Zidurile se macină.
Figurat A chinui, a consuma, a distruge.
3. Figurat A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Latină Machinari.
1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte.
2. (Adesea figurat) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca.
Reflexiv Zidurile se macină.
Figurat A chinui, a consuma, a distruge.
3. Figurat A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Latină Machinari.
DEX – dicționarul explicativ
2
A măcina macin tranzitiv 1) (boabe de cereale) A preface în făină (la moară, râșniță etc.). 2) (boabe sau materiale) A preface în bucăți mici sau în pulbere prin procedee mecanice sau prin acțiunea unor agenți fizici. 3) figurat A prejudicia grav; a ruina; a distruge. Măcina sănătatea. 4) figurat (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic și insistent; a nu slăbi nici pentru un moment; a persecuta; a prigoni; a roade. 5) A face să se macine. /<latină machinari
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A se măcina mă macin intranzitiv A se distruge treptat, încetul cu încetul (sub acțiunea unor factori nocivi). /<latină machinari
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Măcina (macin, măcinat), verb –
1. A pisa, a sfărîma. –
2. A mărunți, a pulveriza. –
3. A strivi, a zdrobi. – Aromână, meglenoromână mațin, măținare, istroromână mǫțiru.
Latină machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 1009; Candrea-dens., 1036; Rew 5206), conform italiană macinare, spaniolă maznar, vegl. maknur. – Derivat măcinat, substantiv neutru (acțiunea de a măcina); măciniș, substantiv neutru (măcinare); măcinătură, substantiv feminin (măcinare), conform italiană macinatura.
1. A pisa, a sfărîma. –
2. A mărunți, a pulveriza. –
3. A strivi, a zdrobi. – Aromână, meglenoromână mațin, măținare, istroromână mǫțiru.
Latină machināre sau macināre, din clasicul machĭnāri (Densusianu, Hlr., 192; Pușcariu 1009; Candrea-dens., 1036; Rew 5206), conform italiană macinare, spaniolă maznar, vegl. maknur. – Derivat măcinat, substantiv neutru (acțiunea de a măcina); măciniș, substantiv neutru (măcinare); măcinătură, substantiv feminin (măcinare), conform italiană macinatura.
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Măcina verb, indicativ prezent 1 singular macin, 3 singular și plural macină
DOOM – dicționarul ortografic