1
Mîndru (mândră), adjectiv –
1. (Învechit) Înțelept, prudent. –
2. Falnic, orgolios. –
3. Frumos, drăguț. – Meglenoromână mǫndru. Slavă mądrŭ „înțelept” (Miklosich, Slaw.
Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), conform cehă moudriti se „a se înfumura”. – Derivat mîndră, substantiv feminin (iubită, prietenă); mîndrenie, substantiv feminin (Transilvania, frumusețe); mîndreță (variantă mîndreață), substantiv feminin (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, verb reflexiv (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, substantiv feminin (învechit, înțelepciune; orgoliu); înmîndri, verb (a iniția, a deschide ochii), învechit, din slavă umądriti se; poșmîndri, verb (Banat, a socoti), a cărui derivat nu este clară; preamîndru, adjectiv (înțelept), din slavă prĕmądrŭ; preamîndrie, substantiv feminin (înțelepciune), secolul XVI, învechit
1. (Învechit) Înțelept, prudent. –
2. Falnic, orgolios. –
3. Frumos, drăguț. – Meglenoromână mǫndru. Slavă mądrŭ „înțelept” (Miklosich, Slaw.
Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu, Semasiol., 206; Conev 58), conform cehă moudriti se „a se înfumura”. – Derivat mîndră, substantiv feminin (iubită, prietenă); mîndrenie, substantiv feminin (Transilvania, frumusețe); mîndreță (variantă mîndreață), substantiv feminin (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, verb reflexiv (a se crede, a fi orgolios; a se făli); mîndrie, substantiv feminin (învechit, înțelepciune; orgoliu); înmîndri, verb (a iniția, a deschide ochii), învechit, din slavă umądriti se; poșmîndri, verb (Banat, a socoti), a cărui derivat nu este clară; preamîndru, adjectiv (înțelept), din slavă prĕmądrŭ; preamîndrie, substantiv feminin (înțelepciune), secolul XVI, învechit
DER – dicționarul etimologic