1
Mîntui (-uesc, mântuit), verb –
1. A salva. –
2. A răscumpăra, a elibera. –
3. A termina, a sfîrși. –
4. (Reflexiv) A se salva, a se lecui. –
5. (Reflexiv) A se elibera, a se izbăvi. –
6. (Reflexiv) A se termina, a se sfîrși.
Maghiară menteni, din ment „liber” (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Galdi, Dict., 94), poate prin intermediul slavă, conform sârbă, croată, slovenă mentovani. Derivat mîntuială, substantiv feminin (bun sfîrșit, izbăvire; adverb, fără grijă, dat rasol); mîntuință, substantiv feminin (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adjectiv (salvator).
1. A salva. –
2. A răscumpăra, a elibera. –
3. A termina, a sfîrși. –
4. (Reflexiv) A se salva, a se lecui. –
5. (Reflexiv) A se elibera, a se izbăvi. –
6. (Reflexiv) A se termina, a se sfîrși.
Maghiară menteni, din ment „liber” (Miklosich, Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand, Jb., XIII, 111; Tiktin; Iordan, Dift., 138; Berneker, II, 37; Galdi, Dict., 94), poate prin intermediul slavă, conform sârbă, croată, slovenă mentovani. Derivat mîntuială, substantiv feminin (bun sfîrșit, izbăvire; adverb, fără grijă, dat rasol); mîntuință, substantiv feminin (izbăvire, răscumpărare); mîntuitor, adjectiv (salvator).
DER – dicționarul etimologic