1
Mirui1, miruiesc, verb IV.
Tranzitiv
1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte).
2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2.
Prin generalizare (Familiar) A numi într-o funcție (importantă).
3. Figurat (Familiar) A lovi pe cineva la cap; prin extensiune a omorî. [Prezent indicativ și: mirui] – Din slavă Mirovati.
Tranzitiv
1. A unge pe credincioși cu mir2 (pe frunte).
2. A consfinți în funcție un domnitor, un cleric etc., ungându-i fruntea cu mir2.
Prin generalizare (Familiar) A numi într-o funcție (importantă).
3. Figurat (Familiar) A lovi pe cineva la cap; prin extensiune a omorî. [Prezent indicativ și: mirui] – Din slavă Mirovati.
DEX – dicționarul explicativ
2
Mirui2, miruiesc, verb IV.
Tranzitiv (Învechit și regional) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din maghiară Nyerni.
Tranzitiv (Învechit și regional) A câștiga; a strânge, a agonisi. – Din maghiară Nyerni.
DEX – dicționarul explicativ
3
A mirui miruiesc tranzitiv 1) rel. (credincioși) A unge cu mir pe frunte. 2) (clerici, domnitori) A supune ritualului de consfințire în funcție. 3) figurat familiar A lovi puternic drept în frunte. /<slavă mirovati
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Mirui (-uesc, miruit), verb – (Transilvania) A cîștiga, a profita. – Variantă merui. Maghiară nyerni (Cihac, II, 515). – Derivat mirișug, substantiv neutru (Transilvania, cîștig, profit, utilitate), din maghiară nyereseg.
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Mirui (a unge cu mir, a câștiga) verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural miruiesc, imperfect 3 singular miruia; conjuncție prezent 3 singular și plural miruiască
DOOM – dicționarul ortografic