Obligatoriu -ie
Definitie, sens si explicatie
1Obligatoriu, -ie, obligatorii, adjectiv Care trebuie urmat intocmai, care trebuie facut, indeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Varianta: Obligator, -oare adjectiv ] – Din limba latina Obligatorius, franceza Obligatoire.
2Obligatoriu antonim: facultativ, neobligatoriu
3Obligatoriu adjectiv , adverb
1. adjectiv verifica cuvantul: neaparat.
2. adverb verifica cuvantul: indispensabil.
3. adverb verifica cuvantul: mortis.
1. adjectiv verifica cuvantul: neaparat.
2. adverb verifica cuvantul: indispensabil.
3. adverb verifica cuvantul: mortis.
4Obligatoriu adjectiv m. (silabe -bli-) [-riu pronume -riu], f. obligatorie (silabe -ri-e); plural m. si feminin: obligatorii
5Obligatoriu -e (-i) 1) De care este obligat oricine sa tina cont; care se impune. Regula -e. 2) Care trebuie realizat numaidecat. Serviciu militar -. [Silabe -bli-, -riu] /<lat. obligatorius, franceza obligatoire
6Obligatoriu, -ie adjectiv Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligational. ♦ Care trebuie facut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pronume -riu, varianta obligator, -oare adjectiv / conform limba latina obligatorius, franceza obligatoire].
7Obligatoriu, -ie adjectiv care are puterea de a obliga; obligational. ♢ care trebuie facut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< limba latina obligatorius, franceza obligatoire)