1
Rumen1, rumene, substantiv neutru Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din franceză Rumen.
DEX – dicționarul explicativ
2
Rumen2, -ă, rumeni, -e, adjectiv
1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu.
(Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii.
(Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt.
2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din slavă Rumĕnŭ.
1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu.
(Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii.
(Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt.
2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din slavă Rumĕnŭ.
DEX – dicționarul explicativ
3
Rumen2 rumenă (rumeni, rumene) 1) (despre față, buze etc.) Care are o culoare roșiatică, sănătoasă. 2) (despre persoane) Care este îmbujorat la față. 3) (despre fructe sau despre unele produse alimentare) Care a devenit roșiatic (sub acțiunea soarelui sau a focului). Măr rumen.
Colac rumen. /<slavă rumĕnu
Colac rumen. /<slavă rumĕnu
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Rumen1 rumene neutru (la animalele rumegătoare) Diviziune a stomacului în care se înmagazinează alimentele înainte de a fi rumegate; ierbar. /<franceză rumen
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă 6 definiții din alte dicționare
5
Rumen (rumenă), adjectiv – Trandafiriu, roșcat. – Aromână arumîn.
Slavă rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw.
Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), conform sârbă, croată, slovenă rumen. – Derivat rumeior, adjectiv (diminutiv al lui rumen); rumeni, verb (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din slavă rumĕniti, sârbă, croată rumeniti; rumeneală, substantiv feminin (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din slavă rumĕnilo, sârbă, croată, slovenă rumenilo; rumeniu, adjectiv (trandafiriu); rumeniță, substantiv feminin (fard).
Slavă rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw.
Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), conform sârbă, croată, slovenă rumen. – Derivat rumeior, adjectiv (diminutiv al lui rumen); rumeni, verb (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din slavă rumĕniti, sârbă, croată rumeniti; rumeneală, substantiv feminin (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din slavă rumĕnilo, sârbă, croată, slovenă rumenilo; rumeniu, adjectiv (trandafiriu); rumeniță, substantiv feminin (fard).
DER – dicționarul etimologic
6
Rumen substantiv neutru Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< franceză rumen, conform latină rumen].
DN – dicționar de neologisme
7
Rumen2, rumenă, rumeni, rumene, adjectiv rumen (din slavă rumĕnŭ = roșu; conform sârbo-croată, slovac. rumen)
MDN – marele dicționar de neologisme
8
Rumen substantiv neutru primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< franceză, latină rumen)
MDN – marele dicționar de neologisme
9
Rumen adjectiv masculin, plural rumeni; feminin singular rumenă, plural rumene
DOOM – dicționarul ortografic
10
Rumen substantiv neutru, plural rumene
DOOM – dicționarul ortografic