1
Fenomen, fenomene, substantiv neutru
1. Manifestare exterioară a esenței unui lucru, unui proces etc., care este accesibilă, perceptibilă în mod nemijlocit.
2. Proces, transformare, evoluție, efect etc. din natură și din societate.
Fapt.
3. Aspect, întâmplare, ființă, obiect care surprinde (prin calități, noutate etc.). – Din franceză Phenomène.
1. Manifestare exterioară a esenței unui lucru, unui proces etc., care este accesibilă, perceptibilă în mod nemijlocit.
2. Proces, transformare, evoluție, efect etc. din natură și din societate.
Fapt.
3. Aspect, întâmplare, ființă, obiect care surprinde (prin calități, noutate etc.). – Din franceză Phenomène.
DEX – dicționarul explicativ
2
Fenomen1 substantiv neutru
1. manifestarea exterioară a esenței lucrurilor și proceselor.
2. proces, transformare, evoluție din natură și din societate.
3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. (< franceză phenomène, greacă phainomenon)
1. manifestarea exterioară a esenței lucrurilor și proceselor.
2. proces, transformare, evoluție din natură și din societate.
3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. (< franceză phenomène, greacă phainomenon)
MDN – marele dicționar de neologisme
3
Fenomen2(o)- element „fenomen”. (< franceză phenomen/o/-, conform greacă phainomenon)
MDN – marele dicționar de neologisme
4
Fenomen fenomene neutru 1) Manifestare externă a unei realități. 2) Proces din natură sau din societate. Fenomen social. fenomen natural. 3) Eveniment real; fapt din realitate. 4) Ființă sau obiect cu calități rare, suprinzătoare. 5) Persoană bizară. /<franceză phenomene
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă 2 definiții din alte dicționare
5
Fenomen substantiv neutru
1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativă cu esența, desemnând aspectul exterior în care se manifestă esența lucrurilor și a proceselor, care este perceput în mod direct prin organele senzoriale; ansamblul însușirilor unui lucru care pot să se schimbe între anumite limite specifice fără ca lucrul să înceteze de a mai fi el însuși; orice aspect al naturii în mișcare perceptibil prin simțuri.
2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. [Plural -ne, -nuri. / < franceză phenomène, italiană fenomeno, conform greacă phainomenon – ceea ce apare].
1. Categorie a dialecticii materialiste, corelativă cu esența, desemnând aspectul exterior în care se manifestă esența lucrurilor și a proceselor, care este perceput în mod direct prin organele senzoriale; ansamblul însușirilor unui lucru care pot să se schimbe între anumite limite specifice fără ca lucrul să înceteze de a mai fi el însuși; orice aspect al naturii în mișcare perceptibil prin simțuri.
2. Ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. [Plural -ne, -nuri. / < franceză phenomène, italiană fenomeno, conform greacă phainomenon – ceea ce apare].
DN – dicționar de neologisme
6
Fenomen substantiv neutru, plural fenomene
DOOM – dicționarul ortografic