Runc, runcuri, substantiv neutru Loc despădurit sau lăzuit întrebuințat ca pășune sau ogor; poiană în pădure la munte, curătură (1). (din latină runcus; conform latină runcatio) [def. Dlrlc]
DEX – dicționarul explicativ
Runc, runcuri, substantiv neutru Loc despădurit folosit ca pășune sau pentru a fi cultivat; curătură (1).
Latină Runcus.
DEX – dicționarul explicativ
Derivat runculi, verb Bucovina, a defrișa.
DER – dicționarul etimologic
Runc runcuri neutru Loc despădurit pentru a putea fi cultivat sau folosit ca pășune; teren defrișat.
<latină runcus
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă o definiție din alt dicționar
Runc substantiv neutru, plural runcuri
DOOM – dicționarul ortografic
