1
Soț, soți, substantiv masculin
1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat.
(La plural) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie.
(Învechit) Soție, nevastă.
2. (Popular) Tovarăș, însoțitor; asociat.
3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche.
Locuțiune adjectiv și adverb Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Latină Socius.
1. Bărbat căsătorit considerat în raport cu soția lui; bărbat.
(La plural) Cele două persoane de sex opus unite prin căsătorie.
(Învechit) Soție, nevastă.
2. (Popular) Tovarăș, însoțitor; asociat.
3. Obiect care, împreună cu altul (similar), formează o pereche.
Locuțiune adjectiv și adverb Cu (sau fără) soț = cu (sau fără) pereche, în număr pereche (sau nepereche), par (sau impar). – Latină Socius.
DEX – dicționarul explicativ
2
Soț soți masculin 1) Persoană de sex masculin căsătorită privită în raport cu femeia ce i-a devenit soție; bărbat. 2) la plural Cuplu constând dintr-un bărbat și o femeie uniți prin căsătorie. 3) Fiecare dintre cele două elemente care formează o pereche.
Cu soț (sau fără soț) cu (sau fără) pereche. A nu avea soț a) a fi fără pereche; b) a fi fără seamăn; neobișnuit; excepțional. /<latină socius
Cu soț (sau fără soț) cu (sau fără) pereche. A nu avea soț a) a fi fără pereche; b) a fi fără seamăn; neobișnuit; excepțional. /<latină socius
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Soț (-ți), substantiv masculin –
1. (Învechit) Copărtaș. –
2. Bărbat căsătorit. –
3. Camarad, prieten, asociat. –
4. Pereche. – Aromână, meglenoromână soț. Latină sǒcius (Cihac, I, 257; Pușcariu 1610; Rew 8056), conform albaneză šots (Philippide, II, 655), italiană soccio „arendaș de turme”. – Derivat soție, substantiv feminin (învechit, tovarășă; învechit, căsătorie, uniune; învechit, camarad, asociat; învechit, asociație, societate; nevastă) cuvînt folosit actualmente mai ales în Muntenia și Moldova (Alr, I, 271); soțesc, adjectiv (conjugal, matrimonial); soață, substantiv feminin (camaradă; nevastă); însoți, verb (a asocia, a uni; a împerechea; a se alipi, a se alătura; a se căsători, a escorta, a acompania); însoțitor, adjectiv (care însoțește); însoțime, substantiv feminin (învechit, societate, grup); însoțitură, substantiv feminin (Transilvania, companie); cusoți, verb (Bucovina, a ține companie, a întreține), cu prefix expresiv. cu-; soțiire, substantiv feminin (învechit, asociere).
1. (Învechit) Copărtaș. –
2. Bărbat căsătorit. –
3. Camarad, prieten, asociat. –
4. Pereche. – Aromână, meglenoromână soț. Latină sǒcius (Cihac, I, 257; Pușcariu 1610; Rew 8056), conform albaneză šots (Philippide, II, 655), italiană soccio „arendaș de turme”. – Derivat soție, substantiv feminin (învechit, tovarășă; învechit, căsătorie, uniune; învechit, camarad, asociat; învechit, asociație, societate; nevastă) cuvînt folosit actualmente mai ales în Muntenia și Moldova (Alr, I, 271); soțesc, adjectiv (conjugal, matrimonial); soață, substantiv feminin (camaradă; nevastă); însoți, verb (a asocia, a uni; a împerechea; a se alipi, a se alătura; a se căsători, a escorta, a acompania); însoțitor, adjectiv (care însoțește); însoțime, substantiv feminin (învechit, societate, grup); însoțitură, substantiv feminin (Transilvania, companie); cusoți, verb (Bucovina, a ține companie, a întreține), cu prefix expresiv. cu-; soțiire, substantiv feminin (învechit, asociere).
DER – dicționarul etimologic
4
Soț substantiv masculin, plural soți
DOOM – dicționarul ortografic