Țărm

Țărm, țărmuri, substantiv neutru Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; prin extensiune regiune de lângă o apă mare.
Figurat Tărâm, ținut, meleag. [Variantă: (învechit) Țărmur, țărmure substantiv neutru] – Din Țărmur (învechit, probabil < latină).

DEX – dicționarul explicativ

Țărm țărmuri neutru 1) Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; liman.
Țărmul mării litoral. 2) figurat Regiune alăturată unei astfel de fâșii. Țărmul de nord. /Din țărmur învechit

NODEX – noul dicționar explicativ

Țărm (-muri), substantiv neutru – Mal, coastă, rivieră. – Variantă învechit țărmure. Latină termĕn (Lambrior, Română, VII, 92; Rew 8665; Pușcariu, Dacor., VIII, 306).
Modificarea se datorează unei variantă *termonem (Hasdeu, Cuvânt din Bătrîni, I, 306), ipoteză improbabilă; unui acuzativ vulgar termĭnem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteză insuficientă; unui diminutiv *termŭlus › țărmur (Pușcariu 1715; conform Pușcariu, Lr., 248); sau mai probabil plural termĭna asimilat cu plural în *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilări n › r. Forma modernă este un singular regresiv, după plural țămuri (Byck-graur 28).
Derivat țărmuri, verb (a limita); nețărmurit, adjectiv (infinit, fără limite); țărmuros, adjectiv (stîncos, abrupt).

DER – dicționarul etimologic

Țărm substantiv neutru, plural țărmuri

DOOM – dicționarul ortografic