Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Urî

1 * Cuvantul cu diacritice: urî
Cuvantul fara diacritice: uri

Definitie: URÎ, urăsc, verb IV. 1. Tranzitiv A avea un puternic sentiment de antipatie, de dușmănie împotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva. 2. Reflexiv impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva. ♢ Expresie A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Limba Latina horrire (= horrere, horrescere).

2 * Cuvantul cu diacritice: a se urî
Cuvantul fara diacritice: uri

Definitie: A (se) urî antonim: a (se) îndrăgi, a (se) iubi

3 * Cuvantul cu diacritice: urî
Cuvantul fara diacritice: uri

Definitie: URÎ verb 1. verifica cuvantul: dușmăni. 2. verifica cuvantul: plictisi.

4 * Cuvantul cu diacritice: urî́
Cuvantul fara diacritice: uri

Definitie: urî́ verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural urăsc, imperfect 3 singular ura; conjunctie: prezent 3 singular și plural urască

5 * Cuvantul cu diacritice: a urî́ urăsc
Cuvantul fara diacritice: uri

Definitie: A URÎ́ urăsc tranz. (persoane, stări de lucruri etcetera) A trata cu ură; a nu putea suferi (din aversiune sau din dușmănie). ♢ - de moarte a dușmăni cumplit. limba latina horrire

6 * Cuvantul cu diacritice: a se urî́ mă urăsc
Cuvantul fara diacritice: uri

Definitie: A SE URÎ́ mă urăsc intranz. 1) A se afla în relații de dușmănie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ♢ A i - cu viața a nu mai dori să trăiască. limba latina horrire

7 * Cuvantul cu diacritice: urî -rắsc -ît
Cuvantul fara diacritice: uri

Definitie: urî (-rasc, -ît), verb – 1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Limba Latina hŏrrescĕre, vulg. hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), conform limba albaneza uren (Phlippide, II, 644). – Derivat ură, substantiv feminin (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adjectiv (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), substantiv feminin (învechit, ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adjectiv (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adjectiv (care urăște); urîți, verb (a sluți); urîțenie, substantiv feminin (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409).