Urî
Definitie, sens si explicatie
1Urî, urasc, verb Iv.
1. Tranzitiv A avea un puternic sentiment de antipatie, de dusmanie impotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva.
2. Reflexiv impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se satura de ceva sau de cineva. ♢ Expresie A i se uri cu viata = a nu mai dori sa traiasca. – Limba Latina *horrire (= horrere, horrescere).
1. Tranzitiv A avea un puternic sentiment de antipatie, de dusmanie impotriva cuiva sau a ceva; a nu putea suferi pe cineva sau ceva.
2. Reflexiv impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se satura de ceva sau de cineva. ♢ Expresie A i se uri cu viata = a nu mai dori sa traiasca. – Limba Latina *horrire (= horrere, horrescere).
2A (se) uri antonim: a (se) indragi, a (se) iubi
3Urî verb
1. verifica cuvantul: dusmani.
2. verifica cuvantul: plictisi.
1. verifica cuvantul: dusmani.
2. verifica cuvantul: plictisi.
4Urí verb, indicativ prezent 1 singular si 3 plural urasc, imperfect 3 singular ura; conjunctie: prezent 3 singular si plural urasca
5A Urî́ urasc tranz. (persoane, stari de lucruri etcetera) A trata cu ura; a nu putea suferi (din aversiune sau din dusmanie). ♢ - de moarte a dusmani cumplit. /<lat. horrire
6A Se Urî́ ma urasc intranz. 1) A se afla in relatii de dusmanie (cu cineva). 2) (construit cu dativul) A se plictisi foarte tare. ♢ A i - cu viata a nu mai dori sa traiasca. /<lat. horrire
7Uri (-rắsc, -it), verb –
1. A dusmani, a antipatiza puternic. –
2. (Refl.) A se plictisi, a se satura de cineva sau de ceva. – Mr. urascu, urire.
Limba Latina hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Puscariu 1823; Densusianu, Gs, Ii, 21; Rew 4185), conform limba albaneza uren (Phlippide, Ii, 644). – Derivat ura, substantiv feminin (dusmanie, aversiune; planta, Gymnadenia conopea); uricios (var. uricios), adjectiv (antipatic, nesuferit; ursuz, artagos); uriciune (var. uriciune, Mold. uraciune), substantiv feminin (invechit, ura, aversiune; plictiseala, urit; stirpitura, avorton; hidosenie); urit, adjectiv (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); uritor, adjectiv (care uraste); uriti, verb (a sluti); uritenie, substantiv feminin (hidosenie).
Din rom. provine rut. urytnyi „urit” (Candrea, Elemente, 409).
1. A dusmani, a antipatiza puternic. –
2. (Refl.) A se plictisi, a se satura de cineva sau de ceva. – Mr. urascu, urire.
Limba Latina hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Puscariu 1823; Densusianu, Gs, Ii, 21; Rew 4185), conform limba albaneza uren (Phlippide, Ii, 644). – Derivat ura, substantiv feminin (dusmanie, aversiune; planta, Gymnadenia conopea); uricios (var. uricios), adjectiv (antipatic, nesuferit; ursuz, artagos); uriciune (var. uriciune, Mold. uraciune), substantiv feminin (invechit, ura, aversiune; plictiseala, urit; stirpitura, avorton; hidosenie); urit, adjectiv (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); uritor, adjectiv (care uraste); uriti, verb (a sluti); uritenie, substantiv feminin (hidosenie).
Din rom. provine rut. urytnyi „urit” (Candrea, Elemente, 409).