Dex Definitie Explicatie, Ce Inseamna Cuvantul Vînt -turi

1 * Cuvantul cu diacritice: vînt -turi
Cuvantul fara diacritice: vint

Definitie: vînt (-turi), substantiv neutru – 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer. – 2. Aer. – 3. Aruncătură, efort sau impuls pentru a arunca. – 4. Împingere, ghiont. – Mr. vimtu, megl. vint, istr. vintu. Limba Latina ventus (Pușcariu 1897; REW 9212), conform vegl. viant, limba italiana, port. vento, prov., franceza, cat. vent, sp. viento. – Derivat vîntăraie, substantiv feminin (vînt mare, vijelie); vîntos, adjectiv (cu vînt); vîntoasă, substantiv feminin (vînt mare, vijelie; stafie, iele), în Mold. și Trans.; vîntoaică, substantiv feminin (vijelie); vîntui, verb (a înnebuni, a zăpăci; a șuiera), în Mold. datorat credinței despre puterea malefică a anumitor vînturi, conform vîntoasă; vînturel, substantiv masculin (gaie, Falco tinnunculus); vînturos, adjectiv (cu vînt, furtunos); vîntura, verb (a alege boabele de grîu; a supune la vînt, a ventila; a împrăștia, a risipi, a ciurui, a scutura; a examina; a cutreiera, a umbla de colo colo), mr. vintur(are), der. intern. sau din limba latina ventĭlāre (Diez, Gramm., I, 619), vulg. ventŭlāre (Tiktin; Pascu, I, 185; Candrea; Graur, Rom., L, 508); vîntură-lume (var. vîntură-țară), substantiv masculin (aventurier, vagabond); vînturător, adjectiv (aventurier, pribeag); vînturătoare (var. Trans. vînturașcă), substantiv feminin (mașină de treierat); svînturat(ic), substantiv masculin (aventurier; amărît, nenorocit), la care sensul al doilea, folosit de scriitorii romantici, traduce limba italiana sventurato (după Densusianu, Hlr., 167 și Pușcariu 1946, de la un limba latina exventŭlāre); svînta, verb (a aerisi, a usca la vînt; a muștrului, a bate), mr. azvimtur(are), megl. izvintar(ari), der. intern sau, poate, de la un limba latina exventāre (Pușcariu 1945), conform calabr. sbentare; avînta, verb (a mînui, a învîrti amenințător; a repezi, a da impuls; a lansa, a zvîrli; reflexiv, a se arunca, a se ridica, a se exalta); avînt, substantiv neutru (impuls; însuflețire, elan), deverbal. – Din rom. provine limba neogreaca: σβουντονρίζω (Murnu 40; Ramondo, Arch. glott. limba italiana, XXXII, 82).