împrumut
Definitie, sens si explicatie
1Împrumut, imprumuturi, substantiv neutru
1. Faptul de a (se) imprumuta; (concretizat) obiect sau suma de bani imprumutata. ♢ Locutiune adjectiv De imprumut = care este imprumutat. ♢ Expresie A fi ca de imprumut sau aparea de imprumut = a nu i se potrivi cuiva. ♢ Locutiune verb A da (sau a lua) cu imprumut = a imprumuta (1).
2. Cuvant, constructie lexicala etcetera luata din alta limba.
Împrumut lingvistic. – Limba Latina In promutuum.
1. Faptul de a (se) imprumuta; (concretizat) obiect sau suma de bani imprumutata. ♢ Locutiune adjectiv De imprumut = care este imprumutat. ♢ Expresie A fi ca de imprumut sau aparea de imprumut = a nu i se potrivi cuiva. ♢ Locutiune verb A da (sau a lua) cu imprumut = a imprumuta (1).
2. Cuvant, constructie lexicala etcetera luata din alta limba.
Împrumut lingvistic. – Limba Latina In promutuum.
2Împrumut substantiv (Finante) credit. (Ce - i-a acordat?)
3Imprumut substantiv neutru, plural imprumuturi
4Împrumut -uri n. 1) verifica cuvantul: A Împrumuta. ♢ - de stat atragere in bugetul statului a resurselor financiare particulare prin emiterea si repartizarea unor hartii de valoare (obligatii). De - a) care este imprumutat; b) care nu se potriveste bine cuiva. A da (sau A lua) cu - a imprumuta. 2) Bun material sau suma de bani luate pentru a fi restituite. A inapoia -ul. 3) Element de limba, de cultura, de arta integrat in alt sistem. -uri din alte limbi. [Silabe: Im-pru-] /<lat. in promutuum
5Imprumut adverb – În calitate de imprumut.
Limba Latina promutuum (Diez, I, 235; Puscariu 794; Candrea-dens., 826; Cipariu, Gram., 368; Rew 4319; Dar).
Compunerea cu in- este fireasca in formatii adverb , conform imprejur, impreuna, etcetera – Derivat imprumut (var. cuvant invechit imprumuta), substantiv neutru (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmeaza sa fie restituit), varianta direct din limba latina promutua; imprumuta (mr. mprumutare), verb (a cere imprumuta; a da cu imprumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un limba latina *impromutuāre (Puscariu 794; Meyer-lübke, Rom.
Gramm., I, 386), conform limba italiana improntare (mil. imprümeda), franceza emprunter; imprumutatura, substantiv feminin (imprumut); imprumator, adjectiv (persoana care imprumuta).
Limba Latina promutuum (Diez, I, 235; Puscariu 794; Candrea-dens., 826; Cipariu, Gram., 368; Rew 4319; Dar).
Compunerea cu in- este fireasca in formatii adverb , conform imprejur, impreuna, etcetera – Derivat imprumut (var. cuvant invechit imprumuta), substantiv neutru (faptul de a da cuiva sau de a lua de la cineva un bun care urmeaza sa fie restituit), varianta direct din limba latina promutua; imprumuta (mr. mprumutare), verb (a cere imprumuta; a da cu imprumut; a imita, a reproduce), care de asemenea ar putea reprezenta direct un limba latina *impromutuāre (Puscariu 794; Meyer-lübke, Rom.
Gramm., I, 386), conform limba italiana improntare (mil. imprümeda), franceza emprunter; imprumutatura, substantiv feminin (imprumut); imprumator, adjectiv (persoana care imprumuta).