1
Îngăima, îngăim, verb I.
1. Tranzitiv A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); prin extensiune a fredona, a cânta.
2. Reflexiv (Regional) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prezent indicativ și: îngaim, îngăimez] – Etimologie necunoscută
1. Tranzitiv A rosti cu greutate, nedeslușit, încurcat; a bolborosi, a îndruga, a îngăla (2); prin extensiune a fredona, a cânta.
2. Reflexiv (Regional) A sta la îndoială; a zăbovi. [Prezent indicativ și: îngaim, îngăimez] – Etimologie necunoscută
DEX – dicționarul explicativ
2
Îngăima (îngaim, îngăimat), verb –
1. A bîigui, a bălmăji, a rosti cu greutate. –
2. A zăpăci, a încurca, a stîrni confuzie. –
3. A zăbovi, a șovăi, a sta la îndoială. –
4. A face de mîntuială, a da rasol. –
5. (Reflexiv) A se zăpăci, a se tulbura.
Deși formația nu este clară, pare evident că este vorba de o formație expresivă, ca în cazul tuturor cuvintelor care înseamnă „a bîigui”.
Pentru intenția expresivă, conform cuvintele semnalate pentru rădăcina glo-, golo-. Explicațiile avansate pînă în prezent nu satisfac: din albaneză gëneń (Cihac, II, 718; Philippide, II, 718), din latină *ingannāre (Lambrior 373; Philippide, Principii, 68; conform împotrivă Densusianu, Filologie, 448); din ruteană gaj sau gal’ima „frînă, pană” (Bogrea, Dacor., IV, 825); în legătură cu maghiară galiba „greutate” (Dar).
Identitatea semantică este evidentă cu îngăla, verb (a bîigui, a bălmăji; a da rasol; a murdări), care trebuie să provină din aceeași rădăcină expresivă (pentru ultimul sens, conform cîrcăli, feșteli, terfeli).
Totuși, se consideră în general că îngăla provine din latină *ingallāre, de la galla „gîlcă” (Densusianu, Hlr., 191; Pușcariu 848; Pascu, Etimologii, 65; Bogrea, Dacor., IV, 825), sau din slavă galŭ „murdar” (Capidan, Dacor., IV, 1551; Dar), prin care nu se explică decît unul din sensurile sale.
Derivat îngăimător, adjectiv (care îngaimă); îngăimeală, substantiv feminin (faptul de a îngăima; confuzie; nehotărîre); îngăimăci, verb reflexiv (Transilvania, a se încurca), variantă de la îngălmăci, care este tot de origine expresivă; îngălăciune, substantiv feminin (murdărie); îngălmăceală, substantiv feminin (încurcătură, confuzie).
1. A bîigui, a bălmăji, a rosti cu greutate. –
2. A zăpăci, a încurca, a stîrni confuzie. –
3. A zăbovi, a șovăi, a sta la îndoială. –
4. A face de mîntuială, a da rasol. –
5. (Reflexiv) A se zăpăci, a se tulbura.
Deși formația nu este clară, pare evident că este vorba de o formație expresivă, ca în cazul tuturor cuvintelor care înseamnă „a bîigui”.
Pentru intenția expresivă, conform cuvintele semnalate pentru rădăcina glo-, golo-. Explicațiile avansate pînă în prezent nu satisfac: din albaneză gëneń (Cihac, II, 718; Philippide, II, 718), din latină *ingannāre (Lambrior 373; Philippide, Principii, 68; conform împotrivă Densusianu, Filologie, 448); din ruteană gaj sau gal’ima „frînă, pană” (Bogrea, Dacor., IV, 825); în legătură cu maghiară galiba „greutate” (Dar).
Identitatea semantică este evidentă cu îngăla, verb (a bîigui, a bălmăji; a da rasol; a murdări), care trebuie să provină din aceeași rădăcină expresivă (pentru ultimul sens, conform cîrcăli, feșteli, terfeli).
Totuși, se consideră în general că îngăla provine din latină *ingallāre, de la galla „gîlcă” (Densusianu, Hlr., 191; Pușcariu 848; Pascu, Etimologii, 65; Bogrea, Dacor., IV, 825), sau din slavă galŭ „murdar” (Capidan, Dacor., IV, 1551; Dar), prin care nu se explică decît unul din sensurile sale.
Derivat îngăimător, adjectiv (care îngaimă); îngăimeală, substantiv feminin (faptul de a îngăima; confuzie; nehotărîre); îngăimăci, verb reflexiv (Transilvania, a se încurca), variantă de la îngălmăci, care este tot de origine expresivă; îngălăciune, substantiv feminin (murdărie); îngălmăceală, substantiv feminin (încurcătură, confuzie).
DER – dicționarul etimologic
3
A îngăima îngaim tranzitiv (cuvinte, propoziții) A pronunța nedeslușit, confuz. / Origine necunoscută
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Îngăima verb (silabe -găi-), indicativ prezent 1 singular îngăim, 2 singular îngăimi, 3 singular și plural îngaimă; conjuncție prezent 3 singular și plural îngaime
DOOM – dicționarul ortografic