1
Însura (însor, însurat), verb – A se căsători, a se lega prin căsătorie un bărbat cu o femeie. – Aromână nsor, meglenoromână (a)nsor, (a)nsurari, istroromână ănsor.
Latină uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Română Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-dens., 870; Rew 9107; Dar), conform calabr. nzurare.
Cuvînt comun (Alr, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, conform mărita. – Derivat însurător, adjectiv (de însurat); însurat, substantiv neutru (căsătorie); însurătoare, substantiv feminin (căsătorie); însurăciune, substantiv feminin (învechit, căsătorie); însurățel, substantiv masculin (persoană căsătorită de curînd); dessura, verb (rar, a divorța, a se despărți).
Latină uxorāri (Cipariu, Elemente, 72; Otto, Română Forsch., VI, 427; Philippide, Principii, 108; Pușcariu 874; Candrea-dens., 870; Rew 9107; Dar), conform calabr. nzurare.
Cuvînt comun (Alr, I, 251), indică numai din punctul de vedere al bărbatului căsătoria, conform mărita. – Derivat însurător, adjectiv (de însurat); însurat, substantiv neutru (căsătorie); însurătoare, substantiv feminin (căsătorie); însurăciune, substantiv feminin (învechit, căsătorie); însurățel, substantiv masculin (persoană căsătorită de curînd); dessura, verb (rar, a divorța, a se despărți).
DER – dicționarul etimologic
2
Însura (însor, însurat), verb – A repara încălțămintea, a pingeli.
Latină *solāre, de la solum „talpă” și cu prefix în- (Tiktin, Zrph., XXIV, 320; Candrea-dens., 871; Dar).
Latină *solāre, de la solum „talpă” și cu prefix în- (Tiktin, Zrph., XXIV, 320; Candrea-dens., 871; Dar).
DER – dicționarul etimologic
3
Însura, însor, verb I. Reflexiv și tranzitiv fact. (Despre bărbați) A (se) căsători. – Probabil latină *Inuxorare (< uxor „soție”).
DEX – dicționarul explicativ
4
A se însura mă însor intranzitiv (despre bărbați) A se uni prin căsătorie cu o persoană de sex femeiesc. /<latină inuxorare
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă 2 definiții din alte dicționare
5
A însura însor tranzitiv A face să se însoare. /<latină inuxorare
NODEX – noul dicționar explicativ
6
Însura verb, indicativ prezent 1 singular însor, 3 singular și plural însoară, perfect simplu 1 singular însurai
DOOM – dicționarul ortografic