1
Nasture, nasturi, substantiv masculin
1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al pernelor etc. sau ca ornament la o haină; bumb.
2. (Regional) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Etimologie necunoscută
1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al pernelor etc. sau ca ornament la o haină; bumb.
2. (Regional) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Etimologie necunoscută
DEX – dicționarul explicativ
2
Nasture nasturi masculin Piesă mică (de os, sidef, metal, lemn etc.) folosită la încheiatul obiectelor de îmbrăcăminte, fețelor de pernă, de plapumă ori ca ornament. /Origine necunoscută
NODEX – noul dicționar explicativ
3
Nasture (nasturi), substantiv masculin –
1. (Învechit) Șiret, panglică. –
2. Buton. – Aromână nastur(e). Italiană nastro „panglică”, conform pav. nastol, valtel. nàstola. Rezultatul normal, *nastru, plural *nastruri, l-a disimilat pe r, de unde nasturi, cu noul singular reconstituit ca fagure, mugure etc.
Secolul XVI.
Derivat din latină *nastula (Pascu, I, 124; conform Pușcariu 1157 și Candrea-dens., 1209), din greacă νάστουλον (Skok, Zrph., LIV, 487) sau din got. nostilo (Giuglea, Dacor., I, 382), nu e probabilă.
Pentru relația cu italiană, conform Tiktin, Meyer-lübke, Zrph., XXXII, 462, Rew 5840 și Rosetti, II,
80. – Derivat înăsturat, adjectiv (împodobit cu nasturi); năsturel, substantiv masculin (margaretă, Bellis perennis; creson, Nasturtium officinale), la care sensul al doilea este o imitație modernă a numelui științific al plantei (Candrea). – Din română provine bulgară nastur (Capidan, Raporturile, 223).
1. (Învechit) Șiret, panglică. –
2. Buton. – Aromână nastur(e). Italiană nastro „panglică”, conform pav. nastol, valtel. nàstola. Rezultatul normal, *nastru, plural *nastruri, l-a disimilat pe r, de unde nasturi, cu noul singular reconstituit ca fagure, mugure etc.
Secolul XVI.
Derivat din latină *nastula (Pascu, I, 124; conform Pușcariu 1157 și Candrea-dens., 1209), din greacă νάστουλον (Skok, Zrph., LIV, 487) sau din got. nostilo (Giuglea, Dacor., I, 382), nu e probabilă.
Pentru relația cu italiană, conform Tiktin, Meyer-lübke, Zrph., XXXII, 462, Rew 5840 și Rosetti, II,
80. – Derivat înăsturat, adjectiv (împodobit cu nasturi); năsturel, substantiv masculin (margaretă, Bellis perennis; creson, Nasturtium officinale), la care sensul al doilea este o imitație modernă a numelui științific al plantei (Candrea). – Din română provine bulgară nastur (Capidan, Raporturile, 223).
DER – dicționarul etimologic
4
Nasture substantiv masculin, articulat nasturele; plural nasturi
DOOM – dicționarul ortografic