Răpi

Răpi, răpesc, verb IV.
Tranzitiv
1. A lua cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva; a fura.
A lua pe cineva dintre cei vii, a curma viața cuiva.
A smulge pe cineva dintr-un locuțiune
2. A lua (prin abuz) ceva, a se face stăpân pe un bun material care aparține altuia; a jefui.
A cotropi (un teritoriu, o țară etc.).
Figurat A lipsi pe cineva de..., a smulge ceea ce i se cuvine, ceea ce îi revine cuiva.
3. Figurat A fermeca, a încânta, a vrăji, a captiva. [Variantă: (învechit și popular) Hrăpi verb IV] – Din latină Rapire (= rapere).

DEX – dicționarul explicativ

A Răpirăpesc tranzitiv 1) (ființe) A lua cu forța, ducând cu sine și ținând în stăpânirea sa; a fura. 2) figurat (mai ales despre moarte) A lipsi de zile (smulgând dintre cei vii).
Răpi viața (sau Zilele) a ucide. 3) (bunuri mate-riale) A-și însuși prin abuz de putere; a lua cu forța, însușindu-și în mod ilegal; a fura. Răpi teritorii străine. 4) A face să nu mai posede. Răpi liniștea. 5) figurat (persoane) A ademeni prin farmec; a atrage, cucerind atenția și seducând. Lectura L-a răpit complet.
Răpi inima a cuceri dragostea. /<latină rapire

NODEX – noul dicționar explicativ

Răpi (răpesc, răpit), verb – A lua cu sila, a duce, a fura. – Aromână arachiu, arăchire, arap, arăpire; meglenoromână răpes, răpiri. Latină rapῑre (Pușcariu 1434; Rew 7049; Pascu, I, 37), conform italiană rapire, franceză ravir. – Derivat răpitor, adjectiv (care răpește, fermecător); răpitură, substantiv feminin (pradă); rapt, substantiv neutru, din franceză rapt.

DER – dicționarul etimologic

Răpi verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural răpesc, imperfect 3 singular răpea; conjuncție prezent 3 singular și plural răpească

DOOM – dicționarul ortografic