1
Ului, uluiesc, verb IV.
Tranzitiv A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde.
Tranzitiv și reflexiv (Învechit) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Conform rusă u l o v i t ' „ a prinde, a surprinde”.
Tranzitiv A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde.
Tranzitiv și reflexiv (Învechit) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Conform rusă u l o v i t ' „ a prinde, a surprinde”.
DEX – dicționarul explicativ
2
A se ului mă uluiesc intranzitiv 1) (despre persoane) A deveni buimac; a nu mai ști de sine; a se pierde; a se buimăci; a se zăpăci; a se năuci. 2) A fi puternic impresionat (de ceva neprevăzut); a se uimi peste măsură. /conform rusă ulovit'
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A ului uluiesc tranz, A face să se uluiască; a buimăci, a zăpăci. /conform rusă ulovit'
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Ului (-iesc, -it), verb – A uimi, a zăpăci.
Origine necunoscută.
S-a vrut să se explice prin maghiară hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin maghiară vallani „a investiga” (Galdi, Dict., 167); sau prin sârbă uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Derivat uluială, substantiv feminin (zăpăceală); uluitor, substantiv feminin (uimitor, care uluiește).
Origine necunoscută.
S-a vrut să se explice prin maghiară hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin maghiară vallani „a investiga” (Galdi, Dict., 167); sau prin sârbă uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Derivat uluială, substantiv feminin (zăpăceală); uluitor, substantiv feminin (uimitor, care uluiește).
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Ului verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural uluiesc, imperfect 3 singular uluia; conjuncție prezent 3 singular și plural uluiască
DOOM – dicționarul ortografic