Bunătate

Bunătate, (1 3, II) bunătăți, substantiv feminin I.
1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; prin extensiune îndurare, milă, blândețe; bunețe.
2. Bunăvoință, amabilitate.
Expresie Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...).
3. Faptă bună, binefacere.
4. Gust bun, plăcut. II. (Concretizat)
1. (La plural) Mâncare sau băutură (foarte) bună.
2. (Mai ales la plural) Lucru de calitate (foarte) bună.
3. (La plural) Averi, bogății. – Latină Bonitas, -atis.

DEX – dicționarul explicativ

Bunătate bunătăți feminin 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoință; amabilitate.
Ai bunătatea fii amabil. 3) plural Faptă bună; binefacere.
Fă-mi bunătatea fă-mi serviciul. 4) plural Obiect de calitate bună. 5) plural Mâncăruri și băuturi gustoase. [Genitiv-dativ Bunătății] /<latină bonitas, bunătatis

NODEX – noul dicționar explicativ

Bunătate (bunătăți), substantiv feminin –
1. Însușirea de a fi bun. –
2. Blîndețe, dulceață. –
3. Serviciu, favoare. –
4. Calitate bună, valoare. –
5. Bunuri, bogății, averi. –
6. (Plural) Mîncare sau băutură foarte bună. – Aromână bunătate, meglenoromână bunătati.
Latină bŏnĭtātem (Pușcariu 238; Rew 1206; Candrea-dens., 196; Dar); conform italiană bonta, provensală bontat, franceză bonte, spaniolă bondad, portugheză bondade. – Derivat îmbunătăți, verb (a face ca ceva să devină mai bun).

DER – dicționarul etimologic

Bunătate substantiv feminin, genitiv-dativ articulat bunătății; (binefaceri, mâncăruri bune, bogății) plural bunătăți

DOOM – dicționarul ortografic