1
Întuneca, întunec, verb I.
1. Tranzitiv și reflexiv A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină.
Reflexiv impers.
A se însera, a se înnopta, a se înnegura,
2. Reflexiv (Despre corpuri cerești; la persoana 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă.
Tranzitiv Figurat A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine).
Reflexiv Figurat A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi.
3. Reflexiv Figurat A se posomorî; a se întrista.
4. Reflexiv A se închide la culoare. – Probabil latină In-tunicare „a acoperi cu o tunică”.
1. Tranzitiv și reflexiv A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină.
Reflexiv impers.
A se însera, a se înnopta, a se înnegura,
2. Reflexiv (Despre corpuri cerești; la persoana 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă.
Tranzitiv Figurat A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine).
Reflexiv Figurat A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi.
3. Reflexiv Figurat A se posomorî; a se întrista.
4. Reflexiv A se închide la culoare. – Probabil latină In-tunicare „a acoperi cu o tunică”.
DEX – dicționarul explicativ
2
A se întuneca mă întunec intranzitiv 1) A se lăsa întunericul; a se face întuneric. Se întunecă. 2) A deveni mai închis la culoare. Fața i s-a întunecat. 3) figurat (despre persoane) A deveni trist; a se întrista; a se posomorî. 4) (despre vedere, minte) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se tulbura. /<latină intunicare
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A întuneca întunec tranzitiv 1) A face să se întunece. 2) figurat A face să pălească (în fața altui lucru); a pune în umbră; a eclipsa. /<latină intunicare
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Întuneca (întunec, întunecat), verb –
1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. –
2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. –
3. A (se) posomorî, a (se) întrista. –
4. A (se) închide la culoare. –
5. (Reflexiv) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. –
6. (Reflexiv) A se însera, a se înnopta. – Aromână antunic(are), meglenoromână antunic(ari). Latină *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Română, XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Pușcariu 895; Candrea-dens., 892; Densusianu, Gs, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, Bl, V, 102), conform italiană intonicare, spaniolă entunicar, cu semantism diferit.
Evoluția semantică a română nu prezintă dificultăți, conform spaniolă encapotarse ‹ capote „pelerină” și „îngrămădire de nori”, entoldarse, și celelalte exemplu aduse de Dar.
S-au dat alte soluții, care nu par convingătoare: din latină *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; conform Pușcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din latină *intonĭcāre „a începe să tune” (Drăganu, Rf, II, 291; Rew 4504a); sau din turco-tăt. tŭnek ‹ tün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206).
Rămîne, totuși, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, și anume legătura lui întuneca cu verb întunerica, avînd același sens, și cu întuneric (variantă întunerec, învechit (un)tune(a)ric; aromână (î)ntunearic, meglenoromână antuneric), substantiv neutru (negură; învechit, mulțime, puzderie).
Acest ultim cuvînt se consideră derivat de la tenĕbrĭcus (Pușcariu 896; Rew 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; Dar) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte latină medicină Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide întîmplător cu întuneca, așa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste rațiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; și G. Ivănescu, Bf, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecare › întunerecare.
Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe r › n, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem și un tratament anormal al grupului latină br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur).
Derivat întunecător, adjectiv (care întunecă); întunecos, adjectiv (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, substantiv feminin (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranță); întunecăciune, substantiv feminin (învechit, întuneric); întunerecime (variantă întunereceală), substantiv feminin (întuneric), întunericos, adjectiv (întunecos).
1. A (se) face întunecos, a (se) lipsi de lumină. –
2. A (se) umori, a face să nu mai vadă. –
3. A (se) posomorî, a (se) întrista. –
4. A (se) închide la culoare. –
5. (Reflexiv) A se acoperi cerul de nori, a se înnora. –
6. (Reflexiv) A se însera, a se înnopta. – Aromână antunic(are), meglenoromână antunic(ari). Latină *intŭnĭcāre de la tŭnĭca (Densusianu, Română, XXXIII, 280; Byhan 25; Weigand, Jb., III, 26; Pușcariu 895; Candrea-dens., 892; Densusianu, Gs, V, 19; Spitzer, Dacor., IV, 650; Graur, Bl, V, 102), conform italiană intonicare, spaniolă entunicar, cu semantism diferit.
Evoluția semantică a română nu prezintă dificultăți, conform spaniolă encapotarse ‹ capote „pelerină” și „îngrămădire de nori”, entoldarse, și celelalte exemplu aduse de Dar.
S-au dat alte soluții, care nu par convingătoare: din latină *innoctĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicografice, 10; conform Pușcariu, Dacor., I, 413), printr-o metateză care pare dificilă; din latină *intonĭcāre „a începe să tune” (Drăganu, Rf, II, 291; Rew 4504a); sau din turco-tăt. tŭnek ‹ tün „noapte” (T. Hotnog, Arhiva, XXXIV, 206).
Rămîne, totuși, o problemă care pînă acum n-a fost explicată satisfăcător, și anume legătura lui întuneca cu verb întunerica, avînd același sens, și cu întuneric (variantă întunerec, învechit (un)tune(a)ric; aromână (î)ntunearic, meglenoromână antuneric), substantiv neutru (negură; învechit, mulțime, puzderie).
Acest ultim cuvînt se consideră derivat de la tenĕbrĭcus (Pușcariu 896; Rew 4484; Pascu, I, 129; Iordan, Dift., 114; Löwe 56; Dar) astfel încît întunerica ar proveni de la intenĕbrĭcāre, care este atestat în texte latină medicină Pare surprinzător, în acest caz, că întunerica nu coincide întîmplător cu întuneca, așa cum presupun majoritatea filologilor; din aceste rațiuni, autorii Lexiconului de la Buda, Tiktin; Pascu, I, 130; și G. Ivănescu, Bf, II, 143 au preferat să considere că întuneca nu este decît o formă redusă de la întunerica, prin intermediul unei haplologii a lui *întunenecare › întunerecare.
Această ipoteză nu pare naturală: forma *intuneneca nu putea asimila pe r › n, întrucît se sprijinea pe altă formă neasimilată, întuneric; iar, pe de altă parte, trebuie să admitem și un tratament anormal al grupului latină br din intenĕbrĭcāre (rezultatul său normal trebuia să fie ur).
Derivat întunecător, adjectiv (care întunecă); întunecos, adjectiv (lipsit de lumină; încurcat, încîlcit); întunecime, substantiv feminin (lipsă de lumină, umbră; eclipsă; ignoranță); întunecăciune, substantiv feminin (învechit, întuneric); întunerecime (variantă întunereceală), substantiv feminin (întuneric), întunericos, adjectiv (întunecos).
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Întuneca verb, indicativ prezent 3 singular întunecă
DOOM – dicționarul ortografic