Izvor

Izvor, izvoare, substantiv neutru
1. Apă subterană care iese sau țâșnește la suprafața pământului; fântână.
2. Loc de unde izvorăște la suprafața pământului un izvor (1), o apă curgătoare; începutul unui râu; obârșie.
3. Sursă de lumină sau de căldură.
4. Figurat Lucru din care provine ceva; origine (a unui lucru); sursă.
5. Document, text original (istoric, științific). – Din slavă Izvorŭ.

DEX – dicționarul explicativ

Izvor izvoare neutru 1) Șuviță de apă subterană care iese (cu putere) la suprafață. 2) Loc de unde își are începutul o apă curgătoare. 3) Loc în care se produce sau de unde se emite (putându-se dobândi) ceva (cu belșug); sursă. Pământul este izvorul bogățiilor minerale. 4) Document sau text original la care se face o referință; sursă. /<slavă izvoru

NODEX – noul dicționar explicativ

Izvor (-oare), substantiv neutru –
1. Fîntînă, apă subterană care țîșnește. –
2. Pîrîu. –
3. Origine, început, obîrșie, proveniență. –
4. Sursă, document original. –
5. (Argou) Apă de colonie. – Aromână, meglenoromână izvor. Slavă (bulgară, sârbă, croată, slovenă) izvorŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 23; Cihac, II, 154; Tiktin; Dar). – Derivat izvorî, verb (a țîșni apa din pămînt; a proveni; a se arăta), conform slavă izvirati.

DER – dicționarul etimologic

Izvor substantiv neutru, plural izvoare

DOOM – dicționarul ortografic