Distinge
Definitie, sens si explicatie
1Distinge, disting, verb Iii.
1. Tranzitiv si reflexiv A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trasaturi specifice.
2. Reflexiv A se remarca, a iesi in evidenta prin meritele, rezultatele, realizarile sale. ♦ Tranzitiv A acorda cuiva o distinctie, un premiu pentru meritele sale.
3. Tranzitiv A vedea limpede, lamurit; a observa. – Din franceza Distinguer, limba latina Distinguere.
1. Tranzitiv si reflexiv A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trasaturi specifice.
2. Reflexiv A se remarca, a iesi in evidenta prin meritele, rezultatele, realizarile sale. ♦ Tranzitiv A acorda cuiva o distinctie, un premiu pentru meritele sale.
3. Tranzitiv A vedea limpede, lamurit; a observa. – Din franceza Distinguer, limba latina Distinguere.
2A se distinge antonim: a se asemana
3Distinge verb I. tr.
1. a deosebi un lucru de altul. ♢ a vedea lamurit, a deslusi, a observa.
2. a acorda cuiva o distinctie, un premiu.
Ii. reflexiv a iesi din comun, a se remarca, a se evidentia. (< franceza distinguer, limba latina distinguere)
1. a deosebi un lucru de altul. ♢ a vedea lamurit, a deslusi, a observa.
2. a acorda cuiva o distinctie, un premiu.
Ii. reflexiv a iesi din comun, a se remarca, a se evidentia. (< franceza distinguer, limba latina distinguere)
4Distinge verb
1. a deslusi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se facuse ziua si - bine obiectele.)
2. verifica cuvantul: profila.
3. verifica cuvantul: deosebi.
4. verifica cuvantul: remarca.
1. a deslusi, a percepe, (rar) a pricepe. (Se facuse ziua si - bine obiectele.)
2. verifica cuvantul: profila.
3. verifica cuvantul: deosebi.
4. verifica cuvantul: remarca.
5Distinge verb, indicativ prezent 1 singular si 3 plural disting, 1 plural distingem; part. distins
6A se distinge ma disting intranzitiv 1) A se manifesta in mod deosebit; a se impune prin trasaturi distincte; a se remarca; a se evidentia; a excela; a se afirma; a bria. 2) A se afirma prin merite, rezultate sau realizari. /<fr. distinguer, limba latina distinguere
7A distinge disting tranzitiv 1) (persoane) A investi pentru meritele deosebite. - pe cineva cu o medalie. 2) (obiecte, fenomene) A identifica dupa anumite semne distinctive; a discerne; a deslusi; a desprinde; a deosebi. 3) A face sa se distinga. /<fr. distinguer, limba latina distinguere
8Distinge verb Iii.
1. tr.
A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lamurit, a deslusi, a observa.
2. refl.
A iesi din comun, a se remarca, a se evidentia.
3. tr.
A acorda cuiva o distinctie, un premiu. [P.i. disting, perf.s. -insei, part. -ins. / < franceza distinguer, limba italiana distinguere, limba latina distinguere].
1. tr.
A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lamurit, a deslusi, a observa.
2. refl.
A iesi din comun, a se remarca, a se evidentia.
3. tr.
A acorda cuiva o distinctie, un premiu. [P.i. disting, perf.s. -insei, part. -ins. / < franceza distinguer, limba italiana distinguere, limba latina distinguere].
9Distinge (disting, distins), verb – A distinge. – Varianta (invechit) destinge.
Limba Latina distinguere (secolul Xix).
Varianta apare din secolul Xvii (Dosoftei); este greu de stabilit daca este vorba de un cuvint traditional, sau de un latinism (Tiktin). – Derivat distinct, adjectiv ; distincti(un)e, substantiv feminin; distinctiv, adjectiv ; indistinct, adjectiv
Limba Latina distinguere (secolul Xix).
Varianta apare din secolul Xvii (Dosoftei); este greu de stabilit daca este vorba de un cuvint traditional, sau de un latinism (Tiktin). – Derivat distinct, adjectiv ; distincti(un)e, substantiv feminin; distinctiv, adjectiv ; indistinct, adjectiv