Încrede

Încrede, încred, verb III.
1. Reflexiv A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.
(Popular) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli.
A crede spusele cuiva, a da crezare.
2. Tranzitiv (Învechit și popular) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

DEX – dicționarul explicativ

A se încrede mă încred intranzitiv 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

NODEX – noul dicționar explicativ

Încrede verb, indicativ prezent 1 singular și 3 plural încred, imperfect 3 singular încredea; conjuncție prezent 3 singular și plural încreadă; participiu încrezut

DOOM – dicționarul ortografic