Încredința

Încredința, încredințez, verb I.
1. Tranzitiv A da pe cineva sau ceva în grija sau în păstrarea cuiva demn de încredere.
A împărtăși cuiva o taină.
2. Tranzitiv A confirma, a garanta cuiva ceva.
Reflexiv A se convinge de ceva.
3. Tranzitiv și reflexiv recipr. (Regional) A (se) logodi. – În + credință.

DEX – dicționarul explicativ

A se încredința mă încredințez 1. tranzitiv (urmat de o propoziție completivă) 1) A ajunge să fie convins; a-și da seama; a se convinge. 2) A ajunge să fie sigur (după anumite măsuri de precauție); a căpăta siguranță; a se asigura.
2. intranzitiv 1) A fi convins (de ceva). 2) A fi sigur (de ceva); a se convinge. /în + credință

NODEX – noul dicționar explicativ

A încredința încredințez tranzitiv 1) A face să se încredințeze. 2) (ființe sau obiecte) A da să îngrijească sau să păzească (având încredere deplină). 3) (gânduri, frământări sufletești, intimități etc.) A comunica în mod confidențial; a destăinui; a confia. Încredința cuiva secretul. /în + credință

NODEX – noul dicționar explicativ

Încredința verb, indicativ prezent 1 singular încredințez, 3 singular și plural încredințează

DOOM – dicționarul ortografic