1
Bizui (-uesc, it), verb –
1. (Transilvania, rar) A avea încredere, a încredința ceva în grija cuiva. –
2. (Reflexiv) A se încrede, a se baza pe cineva. –
3. A proceda cu încredere; a avea curaj pentru a înfăptui ceva.
Maghiară bizni „a se încrede” (Cihac, II, 482). – Derivat bizuială, substantiv feminin (încredere); bizuință, substantiv feminin (încredere).
1. (Transilvania, rar) A avea încredere, a încredința ceva în grija cuiva. –
2. (Reflexiv) A se încrede, a se baza pe cineva. –
3. A proceda cu încredere; a avea curaj pentru a înfăptui ceva.
Maghiară bizni „a se încrede” (Cihac, II, 482). – Derivat bizuială, substantiv feminin (încredere); bizuință, substantiv feminin (încredere).
DER – dicționarul etimologic
2
Bizui, bizui, verb IV.
Reflexiv
1. A se încrede, a se întemeia, a se baza.
2. (Popular) A cuteza, a se încumeta să... – Din maghiară Bizni.
Reflexiv
1. A se încrede, a se întemeia, a se baza.
2. (Popular) A cuteza, a se încumeta să... – Din maghiară Bizni.
DEX – dicționarul explicativ
3
A se bizui mă bizui intranzitiv A pune temei; a se baza; a se sprijini. /<ungară bizni
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Bizui verb, indicativ prezent 1 singular bizui, 3 singular și plural bizuie, imperfect 3 singular bizuia
DOOM – dicționarul ortografic