1
Încuia, încui, verb I.
1. Tranzitiv A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc.
A reține pe cineva închis într-o încăpere.
Reflexiv A se închide (singur), a se izola într-o încăpere.
Figurat (Familiar) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda.
2. Tranzitiv și reflexiv (Popular) A (se) constipa. – Latină Incuncare.
1. Tranzitiv A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc.
A reține pe cineva închis într-o încăpere.
Reflexiv A se închide (singur), a se izola într-o încăpere.
Figurat (Familiar) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda.
2. Tranzitiv și reflexiv (Popular) A (se) constipa. – Latină Incuncare.
DEX – dicționarul explicativ
2
A încuia încui tranzitiv 1) (ușa, camere etc.) A închide cu o încuietoare. 2) (ființe sau obiecte) A separa într-o încăpere închisă cu o încuietoare. 3) popular A face să se încuie. /<latină incuneare
NODEX – noul dicționar explicativ
3
A se încuia mă încui intranzitiv A căpăta constipație; a se constipa. /<latină incuneare
NODEX – noul dicționar explicativ
4
Încuia (încui, încuiat), verb –
1. A închide cu cheia. –
2. A închide, a astupa. –
3. A constipa.
Latină cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-dens., 427; Rew 2392; Dar), conform sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare.
Se consideră (Tiktin; Dar) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie.
Este de presupus mai curînd că latină cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis.
După Capidan, Dacor., II, 631, aromână ancuñare „a arde” este același cuvînt latină – Derivat încuietoare, substantiv feminin (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, substantiv feminin (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură, substantiv feminin (constipație); încuietor, adjectiv (care încuie). Descuia, verb (a deschide o ușă, o poartă, etc.
încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un latină dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-dens., 437; Tiktin; Candrea), conform sard. diskundzare, sau să se fi format în română, ca închide-deschide. – Derivat descuietoare, substantiv feminin (ușiță, portiță).
1. A închide cu cheia. –
2. A închide, a astupa. –
3. A constipa.
Latină cŭneāre, de la cŭneus (Pușcariu 827; Candrea-dens., 427; Rew 2392; Dar), conform sicil. incuńari, engad. inkuńer, sard. kundzare (Wagner, 110), inkundzare.
Se consideră (Tiktin; Dar) că semantismul se explică prin uzanța veche de a încuia în cuie.
Este de presupus mai curînd că latină cuneus „cui” a ajuns probabil să însemne și „cheie”, ca clavus față de clavis.
După Capidan, Dacor., II, 631, aromână ancuñare „a arde” este același cuvînt latină – Derivat încuietoare, substantiv feminin (dispozitiv care încuie ceva); încuiere, substantiv feminin (acțiunea de a încuia; constipație); încuietură, substantiv feminin (constipație); încuietor, adjectiv (care încuie). Descuia, verb (a deschide o ușă, o poartă, etc.
încuiate cu cheia) poate reprezenta la fel de bine un latină dĭscuneāre (Densusianu, Hlr., 169; Pușcariu 511; Candrea-dens., 437; Tiktin; Candrea), conform sard. diskundzare, sau să se fi format în română, ca închide-deschide. – Derivat descuietoare, substantiv feminin (ușiță, portiță).
DER – dicționarul etimologic
Încă o definiție din alt dicționar
5
Încuia verb, indicativ și conjuncție prezent 1 și 2 singular încui, 3 singular și plural încuie, 1 plural încuiem; germană încuind
DOOM – dicționarul ortografic