1
Toc1 interjecție (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocănitură într-un obiect sau într-un material tare. – Onomatopee.
DEX – dicționarul explicativ
2
Toc2, tocuri, substantiv neutru
1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc.
în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.).
Prin specializare (Rar) Teacă de sabie.
2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei.
Toc rezervor = stilou.
3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din maghiară, sârbo-croată Tok.
1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc.
în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.).
Prin specializare (Rar) Teacă de sabie.
2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei.
Toc rezervor = stilou.
3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din maghiară, sârbo-croată Tok.
DEX – dicționarul explicativ
3
Toc3, tocuri, substantiv neutru Porțiune mai ridicată de pe partea posterioară a tălpii încălțămintei, care corespunde călcâiului. – Din bulgară Tok.
DEX – dicționarul explicativ
4
Toc2 tocuri masculin Unealtă de scris în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu un dispozitiv în care se introduce penița; condei.
Toc rezervor toc având un rezervor umplut cu cerneală, care ajunge automat până la vârful peniței; stilou. /<ungară, sârbă tok
Toc rezervor toc având un rezervor umplut cu cerneală, care ajunge automat până la vârful peniței; stilou. /<ungară, sârbă tok
NODEX – noul dicționar explicativ
Încă 9 definiții din alte dicționare
5
Toc4 tocuri neutru 1) Cutie specială în care se țin unele obiecte sau instrumente. Toc de ochelari. 2) rar Teacă de sabie. 3) Cadru prins în zidărie, în care se fixează ușile și ferestrele. /<ungară, sârbă tok
NODEX – noul dicționar explicativ
6
Toc3 tocuri neutru Partea de dinapoi, mai ridicată, a tălpii la încălțăminte; călcâi. Pantofi cu toc înalt. /<bulgară tok
NODEX – noul dicționar explicativ
7
Toc1 interjecție (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de o lovitură sau de o ciocnitură într-un obiect tare). /Onomat.
NODEX – noul dicționar explicativ
8
Toc (-curi), substantiv neutru –
1. Teacă, învelitoare. –
2. Vas de lemn dintr-o singură bucată, putină. –
2. Cadru de ușă sau de fereastră. –
4. Condei. –
5. Cutie în care se ține piatra de ascuțit. –
6. (Rar) Cornet. – Variantă Moldova tioc. Slavă tokŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 68; conform Galdi, Dict., 164), conform sârbă, croată, slovenă, maghiară tok.
1. Teacă, învelitoare. –
2. Vas de lemn dintr-o singură bucată, putină. –
2. Cadru de ușă sau de fereastră. –
4. Condei. –
5. Cutie în care se ține piatra de ascuțit. –
6. (Rar) Cornet. – Variantă Moldova tioc. Slavă tokŭ (Miklosich, Slaw.
Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 68; conform Galdi, Dict., 164), conform sârbă, croată, slovenă, maghiară tok.
DER – dicționarul etimologic
9
Toc interjecție – Poc, trosc; imită zgomotul de lovitură, de bătaie.
Creație expresivă, conform tic, tac, cioc, boc, poc. – Derivat toc, substantiv neutru (partea mai ridicată a tălpii la încălțăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin și Candrea, din italiană taccone, prin intermediul neogreacă ταϰούνι, sau al bulgară takun, tokun, tok, conform Bernard 42; dar această derivat este dificilă și ultima formă din bulgară ar putea proveni din română); toacă, substantiv feminin (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuiește în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelații, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumește un instrument asemănător (italiană raganello), albaneză tokë (Philippide, II, 737; derivat din albaneză, sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, substantiv feminin (toacă; hădărag, titirez, morișcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de țesut), cu l expresiv; toca, verb (a bate, a bate la ușă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunți, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-și pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), aromână toc, tucat, tucare, conform Schuchardt, Zrph., XXII, 397 și Rew 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1746 și Candrea, de la un latină *toccāre, conform italiană toccare, provensală, catalană, spaniolă, portugheză tocar, franceză toucher); tocăni, verb (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu sufix expresiv -ni; tocană, substantiv feminin (mîncare cu carne tăiată mărunt și fiartă înăbușit; Maram., terci de mălai); tocănit, substantiv neutru (bătut); tocător, substantiv neutru (fund de bucătărie); tocătoare, substantiv feminin (fund); tocătură, substantiv feminin (carne tocată; tăietură). – Din română provin maghiară toka „scîndură de tocat” și tokany „tocătură” (Edelspacher 23).
Creație expresivă, conform tic, tac, cioc, boc, poc. – Derivat toc, substantiv neutru (partea mai ridicată a tălpii la încălțăminte), datorită zgomotului pe care-l produce (după Cihac, II, 707, Tiktin și Candrea, din italiană taccone, prin intermediul neogreacă ταϰούνι, sau al bulgară takun, tokun, tok, conform Bernard 42; dar această derivat este dificilă și ultima formă din bulgară ar putea proveni din română); toacă, substantiv feminin (bucată de lemn uscat sau de fier turnat, al cărui sunet înlocuiește în mănăstiri dangătul clopotelor; dangăt, bătaie de clopot; numele popular al unei constelații, Pegas), cd. calabr. tocco, care denumește un instrument asemănător (italiană raganello), albaneză tokë (Philippide, II, 737; derivat din albaneză, sugerată de Cihac, II, 720, este improbabilă); tocălie, substantiv feminin (toacă; hădărag, titirez, morișcă de vînt pentru a speria păsările; piedică la războiul de țesut), cu l expresiv; toca, verb (a bate, a bate la ușă; a trage clopotele; a tropăi; a sparge lemne; a mărunți, a tăia mărunt; a face praf, a sfărîma, a face pulbere; a risipi, a irosi; a ruina, a-și pierde averea; a pisălogi, a plictisi; a flecări, a trăncăni; a clămpăni berzele din cioc), aromână toc, tucat, tucare, conform Schuchardt, Zrph., XXII, 397 și Rew 8767 (după Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1746 și Candrea, de la un latină *toccāre, conform italiană toccare, provensală, catalană, spaniolă, portugheză tocar, franceză toucher); tocăni, verb (a bate; a pisa, a tăia mărunt), cu sufix expresiv -ni; tocană, substantiv feminin (mîncare cu carne tăiată mărunt și fiartă înăbușit; Maram., terci de mălai); tocănit, substantiv neutru (bătut); tocător, substantiv neutru (fund de bucătărie); tocătoare, substantiv feminin (fund); tocătură, substantiv feminin (carne tocată; tăietură). – Din română provin maghiară toka „scîndură de tocat” și tokany „tocătură” (Edelspacher 23).
DER – dicționarul etimologic
10
Toc (de protejat obiecte, de scris, la ușă, la pantof) substantiv neutru, plural tocuri
DOOM – dicționarul ortografic
11
Toc, toc interjecție
DOOM – dicționarul ortografic
12
Toc interjecție
DOOM – dicționarul ortografic
13
-toc element toco1-.
MDN – marele dicționar de neologisme